Reclamă

Oriunde în lume ai păși, rădăcinile rămân acolo unde strămoșii tăi au plămădit cum au putut mai bine o viață, o casă, o tradiție, o Țară Românească. Printre feluritele forme ale identității noastre, ia românească este parcă ansamblul cel mai de preț a ceea ce a fost trăit odată pe pământul sacru al țării. Înainte de a fi o piesă vestimentară, ia însumează valorile și credințele celor care au cusut-o cu greutate. Datează dintr-un timp în care doar mâinile puteau face ceea ce astăzi întregi sisteme scot pe bandă rulantă.

Simbolurile iei, poartă spre cei datorită cărora existăm pe lume

Purtatul iei a intrat din nou în „moda”, cu precădere în ultimii ani. Totuși dintre români o poartă cu mândrie alături de celelalte piese ale portului popular.

Ca într-o globalizare continuă în care moda trebuie mereu să aibă o scânteie, ia este deseori integrată în ținute „de actualitate”. Ia alături de blugisau asociată cu materiale  scumpe precum mătasea, cașmirul sau taftaua, sunt noile abordări ale acesteia. Cu siguranță este o perspectivă frumoasă și aceasta, atât timp cât  principalul element- ia- rămâne de interes în ochii purtătorului.

Deși este scoasă în față la sărbătorile mari de peste an, sau de ziua iei, această piesă în sine, are o valoare inestimabilă. Puțini dintre purtătorii ei de astăzi cunosc simbolurile cusute cu trudă, pe fiecare ie originală. Femeile reproduceau cu ața și acul toate valorile în care credeau și despre care aveau convingerea că-i aduc omul mai aproape de Dumnezeu.

Crucea, soarele, copacul cu ramuri, spiralele sau liniile drepte sunt toate integrate pe ia românească. Pe piept, amintind parcă însemnătatea lor, dar și pe mâneci, acestea dau o notă aparte piesei.

Ia a fost purtată pe podiumurile de modă

„Sfânta ie” cum era deseori denumită de străbunicii noștri, poartă simboluri diferite, în funcție de zona din care provine. Dacă în unele regiuni aceasta este completată pe pieptar, în altele, ia se poartă cu mândrie, simplă! Broboada de borangic, o altă piesă valoroasă, completează de altfel imaginea acestei frumoase icoane a identității noastre.Nu degeaba, frumoasa ie a atras atenția până și celor mai renumiți designeri de modă. Aceasta a fost inclusă cu succes într-o prezentare de modă specială semnată Yves Saint Laurent.De asemenea, Tom Ford a valorificat la fel renumita bluză românească. Faimoasa cântăreață Adele a purtat cu mândrie ia, într-o apariție publică.

Astfel, purtarea iei, mai des decât în ziua destinată ei- 24 iunie, nu este doar o mândrie ci și o responsabilitate socială.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro