După cum mulți dintre noi știm, în ultima perioadă tot mai multe persoane evită să mănânce produse din animale, tocmai pentru a le cruța viața acestor ființe.

De curând, într-un hotel din Scoția, Soarsa pe numele lui, produsele pe bază animală nu mai sunt permise. Înafară de animalele de companie care sunt însoțitorii cliențiilor, alte animale nu se vor găsi în acest hotel.

Veganismul este înrădăcinat în toată lumea, iar mișcarea nu arată semne de încetinire. Potrivit firmei de cercetare GlobalData, veganismul din SUA a crescut cu 600% din 2014 până în 2017, acum veganii constituie aproximativ 6% din populația lumii. În Marea Britanie cifra veganilor a cresut din 2014 cu aproximativ 40%.

Aceast stil de viață este încontinuă creștere, oamenii încearcă să evite tot mai mult mâncărurile din produse animale, produsele de igienă care sunt testate pe animale sau alte produse care dăunează acestora. Acest lucru ia amploare cu timpul, iar foarte multe hotele și restaurante din afara țării noastre, interzic folosirea produselor din animale.

Aceștia speră că odată cu aplicarea acestor măsuri, numărul animalelor rănite și ucise să scada considerabil.