Reclamă
Reclamă

Un tânăr de 17 ani din Sibiu a încercat să scape de poliție inventând un scenariu de film de acțiune, dar a fost prins cu minciuna. El furase o mașină și, după ce a fost urmărit de poliție, a abandonat vehiculul. Și-a dat seama că și-a uitat telefonul în mașină și a sunat la 112 de pe telefonul prietenului, pretinzând că a fost victima unei tâlhării, relatează Turnul Sfatului.

Apelul la 112 a fost efectuat miercuri, 10 iulie 2024, în jurul orei 04:40. Tânărul a declarat că, în timp ce mergea pe o stradă din Sibiu alături de un prieten, doi bărbați au coborât dintr-un autoturism și, sub amenințarea cu o armă albă, i-au furat telefonul.

Declarația tânărului a fost verificată de polițiștii de la Biroul Rutier Sibiu, care aveau un raport despre un autoturism urmărit în trafic în aceeași noapte. Mașina a fost găsită abandonată pe o stradă din oraș, iar cei doi tineri au confirmat că este vorba de vehiculul din care ar fi coborât persoanele care le-au sustras telefonul.

Reclamă

După analizarea datelor, polițiștii au descoperit că tânărul mințea. „În cursul urmăririi penale și administrării probatoriului, polițiștii de la investigații criminale au constatat că, în fapt, în cursul nopții, tânărul de 17 ani ar fi sustras autoturismul de pe str. Tractorului din municipiul Sibiu, l-ar fi condus până în localitatea Racovița, iar la revenirea în oraș, în jurul orei 04:10, a fost observat în trafic de echipajul rutier. În momentul în care a reușit să abandoneze autoturismul a uitat în acesta telefonul mobil, iar la ora 04:40, cu scopul de a-l recupera, a apelat SNUAU 112 și în mod mincinos a sesizat că a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu.

Tânărul de 17 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de furt și conducerea unui vehicul fără permis. În cursul zilei de joi, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro