Începutul anului 2023 dă șansa fiecărei zodii s-o ia de la capăt, cu noi energii și noi planuri de viitor. Iar astrele știu întocmai ce încercări stau la colț pentru fiecare semn zodiacal. Iată cum va fi ziua de 6 ianuarie pentru fiecare nativ. 

Berbec

Apar scântei între tine și partenerul tău. Iar toate problemele pare că sunt provocate de o a treia persoană. Infidelitatea nu este niciodată o acuzație ușor de suportat, așa că înainte să arunci cu vorbe asigură-te că nu ești doar gelos, ci ai motive întemeiate de îngrijorare.

Taur

Dacă există un lucru pe care îl urăști mai mult decât orice este să ți se spună ce să faci. Te confrunți cu conflicte la locul de muncă, pentru că ești nemulțumit de poziția ta. Și o persoană încearcă să facă pe șeful, iar asta te scoate din sărite.

Gemeni

Ai un moment de slăbiciune în fața unei persoane la care nu te aștepți. Deși ți-e greu să te deschizi, va fi o discuție care-ți va face mult bine. Uneori e benefic să scapi de tot ce ai pe inimă.

Rac

Vine o perioadă foarte prosperă pentru raci, în special cei implicați în afaceri. Lucrurile merg mai bine decât te-ai aștepta, iar asta îți va aduce câștiguri frumoase, pe care vei ști să le reinvestești.

Leu

Primești o veste proastă în viața personală. Partenerul tău de viață nu te susține în totalitate în planurile tale. Înainte să-i faci reproșuri, analizează-i și punctul său de vedere. E posibil să fi fost prea visători și să te fi aruncat cu capul înainte într-o situație riscantă.

Fecioară

Dacă ai amânat să iei o decizie importantă, acum e momentul să-ți faci ordine în gânduri. E o perioadă bună pentru schimbări și să faci lucrurile la care visezi de mult timp.

Balanță

Deși te descurci bine la locul de muncă, nu e recomandat să te culci pe o ureche. Oricât de multă încredere ai în abilitățile tale, mereu vor exista persoane care îți vor locul. Așa că concentrează-te și demonstrează cât de bun ești în tot ce faci.

Scorpion

Azi vei avea sentimente mixte legate de viața ta personală. Lucrurile nu merg cum ți-ai dori și pui în balanță dacă merită să continui relația în care ești implicat.

Săgetător

Vei cunoaște o persoană nouă, care-ți va da pur și simplu lumea peste cap. Poate fi un prieten cu o perspectivă interesantă asupra vieții sau chiar cineva de care ești atras. Clar este că nu vei pierde atât de ușor legătura ce se formează între voi.

Capricorn

Te bucuri de o perioadă liniștită la locul de muncă, în care culegi roadele muncii tale. Nu putem spune același lucru însă despre relația ta. Simți că ceva nu e la locul lui și începi să cântărești dacă totul mai merită sau nu timpul și sentimentele tale.

Vărsător

Chiar dacă ai nevoie de odihnă, astrele pare că nu se aliniază cu tine. Vei avea mai mult de muncă decât de obicei, dar tot răul spre bine. Asta te va ajuta să te remarci în fața șefilor și poate chiar să obții o avansare.

Pești

Îți faci planuri mari pentru viitor. Dacă te gândești să te muți sau chiar să-ți achiziționezi o locuință, acum e momentul perfect. Te bucuri de prosperitate pe plan financiar și investițiile tale dau roade.