În săptămâna aceasta este posibil să întâlnești în calea ta o persoană cu care vei rezona din multe puncte de vedere și pe care, după o scurtă vreme, vei avea impresia că o cunoști de foarte mult timp sau că face parte din familia ta. Legătura va fi una puternică, așa că te poți aștepta ca viața ta să fie dată peste cap într-un mod pozitiv.
În cazul în care ești singur, îți poți întâlni perechea sau, cel puțin va fi un prieten de nădejde. Vei simți libertate și pace în tot acest proces în care vei fi conectat cu persoana pe care o vei întâlni. Te afli într-o etapă în care schimbările prin care treci în momentul de față vor avea o mai însemnătate în viitorul apropiat. Ești protejat și poți să primești chiar ghidare în tot acest proces de a-ți găsi sufletul pereche. Situația ta în plan sentimental se îmbunătățește în mod considerabil, viața ta va căpăta un nou sens mult mai benefic pentru tine.
Horoscop pentru zodia Gemeni
Ai avut o perioadă în care te-ai îndepărtat de persoanele care nu îți aduceau satisfacție emoțională, iar această „curățenie” te aduce pe tine în punctul în care să găsești acea persoană care să aibă toate calitățile pe care tu le cauți la cel de lângă tine. Ți se deschid noi drumuri și posibilități potrivite și benefice pentru tine care să te determine să conștientizezi și să realizezi absolut tot ceea ce îți propui din toate punctele de vedere.
Ai oferit foarte multă înțelegere și toleranță pentru o anumită persoană în trecut, ai lăsat de la tine și ai iertat poate mai mult decât era necesar, dar de acum lucrurile se vor schimba pentru că vei aborda un cu totul plan de acțiune. Primești confirmarea că vei avea parte de o eliberare emoțională, iar experiențele din viața ta te-au ajutat să dobândești mai multă încredere în forțele proprii.