Se poate să nu fi auzit de acest horoscop folcloric. Cel european fiind, de departe, și cel mai răspândit.

Iată semnele zodiacale neaoșe și caracteristicile lor.

  1. Zodia Țapului (ianuarie) nativii sunt recunoscuți pentru mândria, îndrăzneala și corectitudinea lor. Astfel, nativii acestei zodii sunt siguri pe propriile forțe și luptători desăvârșiți atunci când vine vorba de atingerea propriilor scopuri.
  2. Zodia Udătorului (februarie). Se spune că au noroc pe toate planurile, atât din punct de vedere material și spiritual. Sunt persoane înzestrate cu multe calități, iar asta îi ajută să aibă ce bucurii și bunuri să împartă cu cei apropiați.
  3. Zodia Peștilor (martie) nativii aceștia sunt conduși de onoare și altruism. Prețuiesc corectitudinea și adevărul și preferă, indiferent de situație, să li se spună în față orice. Acceptă reproșurile, pentru a putea lua măsuri și a-și îndrepta greșelile.
  4. Zodia Berbecului (aprilie), nativii acestei zodii sunt persoane cu personalități aprige și istețe, care nu se dau în lături de la nimic.Au o dorință enormă de a câștiga orice provocare și sunt caracterizați de îndrăzneală și curaj.
  5. Zodia Taurului (mai) în horoscopul românesc, persoanele acestea sunt considerate a fi în stare să obțină mari bogății, dacă se reușesc să-și dozeze forțele și să dea dovadă de sârguință în munca lor. Nativii acestei zodii sunt caracterizați de orgoliu și ambiție, însă aceste calități se rezumă la ceea ce ține de carieră și profesie. Sentimental fiind ceva mai puțin norocoși.
  6. Zodia Gemenilor (iunie) nativii aceștia sunt persoane vesele, puse mai mereu pe glumă, trăiesc viața cu zâmbetul pe buze și tot așa trec și peste greutățile care li se ivesc în cale. Sunt oameni puternici și muncitori, lucruri care îi vor ajuta să obțină tot ce-și vor dori. Sunt descurcăreți. Au înclinații spre a găsi o soluție pentru orice problemă. Chiar dacă nu este a lor sau a cuiva drag.
  7. Zodia Cancerului (iulie), nativii acestei zodii știu să se mulțumească cu ceea ce obțin prin propriile eforturi. Nu sunt materialiști. Nu sunt oameni făcuți pentru efortul fizic. Preferă să muncească cu mintea. Se dedică cu totul familiei și celor apropiați.
  8. Zodia Leului (august) aceștia sunt cei mai norocoși nativi ai horoscopului românesc. Persoane cu o mare putere de a lupta pentru tot ce-și doresc în viață. Ghidate de o forță supremă care îi ajută să obțină tot ce-și propun. Sunt, de asemenea, persoane bune și calde cu cei apropiați.

  9. Zodia Fecioarei (septembrie) ntivi cu o fire nestatornică și mereu aflate în căutarea unor noi aventuri. Cei din această zodie au o viață presărată cu multe suișuri și coborâși.  În relațiile sentimentale, nativii zodiei Fecioară dau, deseori, dovadă de egoism. Ascund în sufletul lor o dragoste greu de clintit. Se îndrăgostesc de puține ori în viață, și iubesc cu toată patima.
  10. Zodia Cumpenei (octombrie), persoane iubitoare de tot ce le înconjoară. Cei născuți în luna octombrie au calități care îi ajută să câștige admirația tuturor.Sunt oameni puternici și echilibrați, având capacitatea de a-și croi cu ușurință un drum lin și bun prin viață, deși pe tot parcursul lui au grijă să-i ajute și pe alții să-și găsească propria cale.
  11. Zodia Scorpiei (noiembrie) au tendința de a domina tot ce le iasă în cale. Au suflet bun, totuși, dacă îi calci pe coadă au tendința de a fi  răzbunători. Ajung să regrete anumite lucruri pe care le fac mânați de orgoliu.
  12. Zodia Arcașului (decembrie), le place dreptatea și pacea, cei născuți sub acest semn zodiacal sunt considerați a fi cei mai pozitivi nativi ai zodiacului românesc. Nativii zodiei au un suflet pur, iar bunătatea le este răsplătită atrăgând de partea lor un noroc nemărginit.