Reclamă

În ultima vreme, activitatea celor de la ANPC este mai intensă ca niciodată. Horia Constantinescu și colegii lui sunt mereu pe teren, iar de data asta, cei care au intrat în vizorul lor sunt operatorii din Gara de Nord. Președintele ANPC a luat totul la verificat și, în urma neregulilor descoperite, mai multe restaurante și covrigării s-au trezit cu lacătul pus pe ușă.

De câteva luni bune, operatorii economici sunt în gardă din cauza controalelor efectuate de ANPC. Inspectorii au luat în vizor mai multe locații din domeniul HoReCa, iar cea mai recentă oprire a fost chiar în Gara de Nord, un loc unde este mereu agitație și lumea se oprește să mănânce.

În Gara de Nord, există mai multe locații de unde călătorii pot să își cumpere mâncare, iar aici ne referim la KFC, McDonald’s, dar și la multe covrigării. Toate acestea fost luate la verificat, iar descoperirile de acolo sunt greu de explicat în cuvinte. Tocmai de aceea, inspectorii ANPC au ales să pună lacătul pe aceste locații.

Horia Constantinescu și inspectorii ANPC au luat la verificat Gara de Nord. S-a lăsat cu multe restaurante și covrigării închise
Social media

ANPC nu mai iartă pe nimeni

Astfel, de acum încolo, cei obișnuiți să mănânce de la McDonald’s vor trebui să își pună pofta-n cui, căci restaurantul a fost printre primele căruia i s-a suspendat activitatea. De controalele celor de la ANPC nu a scăpat nici covrigăria Polen, una dintre cele mai populare din Gara de Nord.

Horia Constantinescu și colegii lui nu s-au oprit doar la restaurantele din Gara de Nord, ci a luat la verificat și anumite garnituri de tren, iar prima la care s-a oprit a fost una din zona triajului Giulești. Președintele ANPC a rămas de-a dreptul uimit de condițiile rudimentare în care se face curățenia în vagoane.

Horia Constantinescu a aflat că, în media, 50-60 de vagoane se curăță cu un singur mop, iar soluția este depozitată necorespunzător. Fără să stea prea mult pe gânduri, a pus imediat personalul de curățenie al CFR să ofere o demonstrație.

@procleansofa @Horia Constantinescu in control la @CFR Calatori Romania .Operatiunea , ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim.#anpc #anaf #horiaconstantinescu #atatsaputut #tiktok #foryou #cfrcalatori ♬ sunet original – ProCleanSofa


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro