În urmă cu un an, Hilary Duff a devenit mamă. În data de 24 octombrie 2018, fiica ei Banks a luminat viața părinților săi și a umplut-o de iubire.

Banks Violet Bair este primul copil al cuplului pe care Hilarry îl formează cu Matthew Koma, iar astăzi micuța împlinește un an. Deși nu sunt căsătoriți oficial, acest lucru nu i-a împiedicat să își întemeieze propria familie.

Hilary a împărtășit astăzi fericirea de care s-a bucurat alături de micuța Banks în ultimul an cu fanii săi. Artista a postat pe contul său de Instagram un videoclip care aduna poze cu fetița, din momentul în care s-a născut până în prezent.

A fost un moment foarte special, asupra căruia Hilary a simțit nevoia să reflecteze și să își exprime câteva opinii despre toată aceasta experiență minunată prin care trece.

Ea a ales încă de la început să fie apropiată de urmăritorii ei, postând chiar din timpul sarcinii poze cu ea și burtica ei care creștea vizibil de la lună la lună. Ea a mers atât de departe încât chiar a împărtășit cu publicul câteva imagini de la nașterea micuței Banks, care a avut loc acasă. Toate acestea i-au făcut pe fani să se simtă ca parte din familia ei și să se bucure și mai mult de realizările lui Hilary. Astăzi, toți au fost mai mult decât încântați să îi ureze micuței doar gânduri bune și o viață plină de realizări.