Faimosul și iubitul actor din serialul de foarte mare succes ”Casa de Papel”, Helsinki, a trăit în România timp de 9 ani. Acesta a reușit să își însușească foarte bine limba română. Pe numele său adevărat, Darko Peric, acesta a oferit un interviu foarte interesant pentru Virgin Radio despre ceea ce a însemnat pentru el această perioadă petrecută în România și în ce orașe a trăit cât timp a fost aici, dar și locurile pe care obișnuia să le viziteze.
Iubitul actor are frumoasa vârsta de 43 de ani și este unul ditre personajele principale din serialul care este pe locul 1 în topul vizionărilor pe Netflix cel puțin în România. În anul 1995, actorul a venit prima dată în România.
Inițial, aceast a locuit vreme de 3 ani în București, mai exact în Drumul Taberei. După aceea s-a mutat în orașul Timișoara. Mărturisește că Timișoara este orașul său preferat din România, acesta considerându-l mai „mai cosmopolit decât Bucureștiul”.
Darko Peric își amintește cu drag de aceste momente și, la un moment dat, enumeră câteva locuri pe care le frecventa cât timp era în România, cum ar fi Cinemateca, Club A sau Lăptăria lui Enache.
Acesta povestește în interviu despre vremurile în care se afla în România, dar și despre cum a început să-și facă tatuajele și din ce se întreținea la momentul respectiv. Acesta mărturisește care este acotorul său preferat din serialul ”Casa de Papel”, dar și despre cât de mult iubește orașul Timișara. Acesta este locul unde a trăit mai mulți ani decât în București.
”Eu tatuaje am început să fac în România în anul 1999. Eu am fost în București din 1995 până în 1998 și după m-am dus la Timișoara și acolo mi-am cunoscut prietenii și acolo am învățat eu să tatuez. Primul tatuaj l-am făcut în Serbia la 17 ani. ”, a mărturist marele actor.