Retragerea sportivei Ashleigh Barty din turneul WTA Premier din Dubai îi aduce Simonei Halep locul 1 între favoritele competiției.

„Din nefericire, a trebuit să mă retrag de la turneul din Dubai din cauza unei accidentări la piciorul drept. Le urez mult succes jucătoarelor care vor participa și aștept cu nerăbdare să joc din nou la Dubai”, a declarat Barty, potrivit organizatorilor.

După retragerea lui Barty, organizatorii turneului din Dubai au invitat-o pe Elina Svitolina (4 WTA), aceasta acceptând propunerea. Sportiva va concura alături de nume grele din industria tenisului, precum Simona Halep, campioana de la Wimbledon, Bianca Andreescu, cea care a triumfat la US Open, și Sofia Kenin, proaspăta campioană de la Australian Open.

Turneul WTA Premier de la Dubai este programat în perioada 17-22 februarie, iar premiile puse în jos sunt în valoare de 2.529.740 de dolari.

Simona Halep a început anul 2020 cu turneul de la Adelaide, unde a fost eliminată în sferturi și turneul Australian Open, eliminată în semifinale.