Reclamă
Reclamă

Atunci când a avut loc tragedia de la Colectiv, autoritățile au fost copleșite, iar sistemul sanitar nu a făcut față victimelor incendiului. Tot atunci, a fost momentul în care autoritățile au promis că vor construi spitale moderne care să servească nevoilor pacienților. În 2023, însă, ne putem lăuda cu Hala Laminor în loc de spitale.

Robert Negoiță a promis și se ține de cuvânt. Primarul Sectorului 3 din Capitală și-a propus să treacă în portofoliul său la realizări Hala Laminor, unul dintre cele mai mari spații expoziționale din București și a reușit. Momentan, spațiul a fost reabilitat de la stadiul de ruină și, după ce a adăpostit palmierii luni de zile, este aproape gata pentru a fi dată în folosință.

Primăria Sectorului 3, dar și Robert Negoiță sunt extrem de mândri de această realizare, mai ales că suma investită acolo nu este deloc una mică. Mai exact, pentru ca Hala Laminor să arate așa cum și-a dorit edilul, s-au investit 133 de milioane de euro, o sumă care putea fi folosită pentru ridicarea mai multor spitale.

Cine se trezește de dimineață, palmieri plantează

De exemplu, cele trei spitale ridicate de la zero la noi în țară după incidentul de la Colectiv au costat 131 de milioane de euro, cu 2 milioane mai puțin decât mărețul proiect al lui Robert Negoiță. Încă odată, românilor și bucureștenilor în speță, li se demonstrează că bani există, doar că sectoarele către care sunt alocați sunt cele mai puțin primordiale.

Reclamă

În online, Primăria Sectorului 3 a început deja să se laude cu construcția de 68.000 de metri pătrați. Acesta se dorește a fi un sprațiu pus la dispoziția bucureștenilor pentru diverse evenimente.

Ceea ce este cu adevărat intereant este faptul că, în timpul pandemiei, Robert Negoiță a promis că acolo va ridica un spital. Între timp, promisiunea a fost uitată, iar prioritățile edilului s-au schimbat.

De-a lungul timpului, mai exact din 2014 de când a fost cumpărată, hala a avut mai mult întrebuințări, printre care a fost parc de știință, cartier cu 25 de blocuri turn, sală de evenimente, hub social și mall. Evident, toate pe hârtie.

Reclamă
Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro