Hainele second-hand urcă din ce în ce mai mult în preferințele românilor. Și, în ciuda preconcepțiilor, sunt chiar o variantă recomandată de criticii de modă. O spune chiar Maurice Munteanu, care încurajează femeile să-și îndrepte atenția și spre astfel de magazine.
Magazinele second-hand ascund, de cele mai multe ori, adevărate comori. Doar că nu mulți sunt cei care se aventurează în asemenea centre comerciale, de teamă că vor fi judecați. Pentru mult timp, a circulat preconcepția că doar persoanele fără posibilități materiale cumpără haine la mâna a doua. Ei bine, acest lucru este fals, iar în alte țări aceste piese sunt chiar foarte apreciate.
În România, magazinele second au căpătat o popularitate mai mare în ultimii ani. Să fie oare vorba de dorința oamenilor de a recicla sau chiar de inflația care a făcut prețurile să explodeze? Ei bine, oricum ar fi, acest lucru este văzut cu ochi foarte buni de criticii de modă.
Chiar Maurice Munteanu a vorbit recent despre acest subiect și a explicat cât de valoroase pot fi piesele din second-hand.
Asta este o chestie foarte pozitivă, sunt de acord cu treaba asta, este o mișcare înțeleaptă.
(…)Londra a fost prima piață din Europa care a început să facă genul acesta de ultrasale-uri dacă vrei, adică piese impecabile din colecții, discount-uri de 85, 90%. În paralel cu asta există și fenomenul legat de second hand și vintage., a explicat el.
Diferența dintre second-hand și vintage
Există însă un detaliu la care trebuie să fim foarte atenți atunci când cumpărăm din seconduri. Mai exact, atunci când alegem piese ce credem că sunt vintage. Deși foarte valoroase, este posibil să ne păcălim ușor la vederea lor. Și aici nu este neapărat vorba de branduri luxoase, atât de vânate în magazinele de vechituri.
Maurice a explicat care sunt condițiile pentru ca o piesă să fie considerată vintage.
Vintage-ul este o piesă care, la vremea ei, a însemnat ceva. Nu neapărat că avea o semnătură de designer, dar, care, la vremea ei, în urmă cu 15 sau 20 ani, căci o piesă, ca să fie vintage, trebuie să treacă minim 15 ani, trebuie să fi însemnat ceva., a mai adăugat Maurice Munteanu.