Reclamă

Hackerii au lăsat-o pe o femeie  fără 11.000 de euro după ce i-au golit contul bancar. Banii aparțineau unei asociații non-profit și până în acest moment banii nu au fost recuperați.

Aceste atacuri s-au înmulțit

Potrivit specialiștilor în securitate cibernetică, astfel de atacuri au loc în fiecare zi. Președinta asociației a depus deja trei sesizări pentru a-și recupera banii. Totuși reprezentanții au dat asigurări că suma va fi restituită în totalitate.

Banii ar fi fost folosiți de asociație pentru a sprijini mai mulți copii cu sindrom Down pe durata întregului an.

„Nici nu pot vorbi. Gândiți-vă că este o asociație non-profit, care trăiește doar din sponsorizări. Banii, în continuare sistându-se terapiile, urmau să fie folosiți pentru tabăra de vară de la Valea Drăganului, respectiv Lunca Visagului și urmează Felix-ul și alte beneficii. Crăciunul, care venea cu multe cadouri, deci erau foarte bine stabiliți. Banii erau special calculați pentru tot anul acesta, deci în momentul de față în cont nu mai avem niciun ban,” a declarat Antoaneta Vanea pentru  Pro Tv.

Cum acționează hackerii?

Băncile afirmă că și-au informat clienți legat de acest tip de practici care s-au înmulțit în această perioadă. Hackerii profită de faptul că oamenii stau mai mult în casă și că nu sunt foarte atenți atunci când se conectează la conturile bancare.

Hackerii au început să cloneze site-urile instituțiilor bancare. După ce fac acest lucru ei vor avea nevoie doar acces la token-ul vostru bancar pentru a putea obține o nouă parolă.

De aceea trebuie să vă asigurați că vă logați în conturile bancare doar de pe laptopul sau telefonul personal. De asemenea, atunci când vă accesați contul trebuie să vă asigurați că aceea este pagina reală a băncii unde aveți contul. Totuși, dacă vi se pare ceva suspect atunci când încercați să vă logați sau vă sunt cerute informații personale suplimentare, atunci intrați în legătură cu reprezentanții băncii sau cu autoritățile.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro