În timp ce România este codașă în domeniul energiei regenerabile, iar în plină iarnă criza energetică amenință consumatorii casnici și industriali, Guvernul a luat decizia să introducă o nouă taxa, așa-zisa „taxă pe soare”.

Opoziția acuză coaliția de guvernare că în cadrul ultimei ședințe a adoptat o ordonanță de urgență ce vizează energia produsă de panourile fotovoltaice. Consumatorii ar urma să plătească o anumită sumă de bani lunar pentru energia pe care o produc chiar ei.

Guvernul vine şi bagă o taxă, atenţie, pentru ceea ce omul produce şi consumă tot el. Nu energia care pleacă în reţea, ci energia pe care eu, cetăţean sau firmă, o produc de pe acoperiş şi o consum tot eu. Deci, statul mă obligă să îmi pun un contor special şi apoi să plătesc o taxă pe razele de soare., a declarat Cristian Ghinea, vicepreşedinte USR.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Iar în urma acestor declarații, guvernanții au reacționat și au pasat vina unul către celălalt. În timp ce Virgil Popescu, ministrul Energiei, se apără și spune că ordonanța a fost votată în coaliție atât de partenerii liberali, cât și de cei social democrați, liderul senatorilor PSD, Ştefan Radu Oprea, cere explicații lui Popescu și chiar îl acuză că descurajează dezvoltarea sectorului energiei verde.

De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma „Statele membre pot să taxeze…”? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?, a scris acesta pe contul său personal de Facebook.

România, codasă în Europa la energia eoliană și fotovoltaică

„Taxa pe soare” vine în contextul în care România este printre ultimele 4 state din Uniunea Europeană în privința producției de energie eoliană și fotovoltaică. Iar războiul dintre Rusia și Ucraina nu a făcut decât să accelereze procesul de trecere către energie verde a țărilor membre, proces susținut prin fonduri și decizii de Comisia Europeană.

În ultimul an însă, speriați poate de prețurile la energie mult prea mari sau de o posibilă criză, românii au investit sume importante în panouri fotovoltaice. Date recente arată că firmele și persoanele fizice au cheltuit nu mai puțin de 200 de milioane de euro în acest sens. Dar dacă noua ordonanță nu va fi modificată, toți acești proconsumatori vor fi nevoiți să achite statului taxe.