Vineri, guvernul spaniol a semnat un acord cu principalele sindicate care prevede reducerea programului săptămânal de lucru la 37,5 ore, de la 40 de ore. Această decizie vine după luni de negocieri, dar acordul nu a fost sprijinit și de patronat, iar există riscul ca Parlamentul să respingă această reformă.
Ministrul spaniol al Muncii, Yolanda Diaz, a declarat: „scriem o nouă pagină în cartea marilor cuceriri sociale din ţara noastră” și a subliniat că este timpul ca câștigurile de productivitate să fie împărțite cu muncitorii. Diaz provine din partidul de extremă stânga Sumar, aliat cu socialiștii în cadrul guvernului minoritar spaniol.
În luna octombrie 2023, Sumar și partidul socialist și-au asumat, prin programul comun de guvernare, angajamentul de a reduce programul săptămânal de muncă de la 40 la 37,5 ore, cu o etapă intermediară de reducere la 38,5 ore, fără diminuarea salariilor. Reducerea, prima de acest fel din 1983, afectează aproximativ 12 milioane de angajați din sectorul privat, salariații din sectorul public bucurându-se deja de un program de 37,5 ore pe săptămână.
Organizațiile patronale și-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul asupra competitivității spaniole și se opun unei reguli unice pentru toate sectoarele economice. Consideră că o astfel de reducere a programului ar putea fragiliza anumite companii. Yolanda Diaz a respins aceste îngrijorări și a afirmat că economia spaniolă este cea mai dinamică dintre țările OCDE, prognozată să crească cu 3,1% în 2024.
Înainte de a intra în vigoare, acordul trebuie aprobat în Parlament, unde întâmpină reticență din partea unor aliați ai guvernului cum ar fi Partidul Naționalist Basc (PNV) și Junts per Catalunya (JxCat). Unai Sordo, secretarul general al sindicatului CCOO, prezent la semnarea acordului, a recunoscut că deși este o zi importantă, încă nu s-a ajuns la punctul final.