Guvernul Republicii Moldova a lansat sâmbătă campania „Economiseşte energia – plăteşte mai puţin”, având ca scop conștientizarea necesității economisirii energiei electrice, în special în perioada de încălzire. Această campanie vine pe fondul riscului unei penurii de energie, cauzate de situația tensionată din Transnistria și de creșterea prețurilor.
Cetățenii sunt incurajați să adopte măsuri de reducere a consumului energetic, precum instalarea becurilor LED, stingerea luminilor în încăperile nefolosite și scoaterea dispozitivelor din priză când nu sunt utilizate, potrivit unor relatări ale NewsMaker. „Dragi cetăţeni, vom trece cu bine de această iarnă, pentru că Guvernul va continua să-i ajute pe cei vulnerabili, dar […] fiecare dintre noi vrea să cheltuie cât mai puțin pe facturi”, a declarat Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, pe rețelele sociale.
Printre alte măsuri recomandate de Guvern se numără utilizarea unui termostat setat între 18 și 20 de grade, încărcarea completă a mașinilor de spălat vase sau rufe și folosirea programelor economice, cu pornirea dispozitivelor noaptea.
Compania de stat Energocom a semnalat o creștere a cererii de energie electrică, apelând la consumatori să utilizeze energia rațional. Aceasta va achiziționa 35% din energia necesară din România, iar restul va fi asigurat de termocentrala din Cuciurgan și alte surse interne.
Premier Energy a făcut de asemenea un apel pentru economisirea energiei, având în vedere riscul suprasolicitării rețelelor și creșterea costurilor de achiziție.
Situația este agravată de scăderea temperaturilor și de riscul sistării importurilor de gaz rusesc, gaz care alimentează centrala de la Cuciurgan. Contractul de tranzit cu Ucraina expiră la 1 ianuarie 2025 și nu va fi prelungit, în contextul conflictului ruso-ucrainean. Tentativele de a redirecționa gazul prin alte rute au eșuat din cauza unor condiții financiare impuse de Gazprom, condiții pe care Republica Moldova nu le acceptă.
În Transnistria, starea de urgență economică a dus la sistarea exporturilor de energie, iar Republica Moldova a declarat stare de urgență în sectorul energetic de la 16 decembrie.