Guvernul a anunțat că va prelungi plafonarea prețurilor la polițele RCA cu încă trei luni, până la 31 martie 2025, la propunerea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), conform declarației premierului Marcel Ciolacu. Scopul acestei măsuri este de a evita dezechilibrele pe piață și de a preveni creșterea prețurilor pentru polițele de asigurare auto obligatorie (RCA). „Plafonarea a fost decisă în aprilie 2023 și prelungită succesiv, iar efectul a fost calmarea pieței RCA”, a precizat premierul.
În replică, Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) a trimis o scrisoare către ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, manifestându-se împotriva prelungirii plafonării. „Acesta are potențialul de a destabiliza iremediabil distribuția de asigurări din România și de a expune distribuitorii de asigurări la un risc major de faliment”, se arată în comunicatul transmis de UNSICAR.
UNSICAR, reprezentând brokerii de asigurări ce dețin o cotă de piață estimată la peste 70%, afirmă că industria distribuției de asigurări este o formă de capital românesc, care asigură locuri de muncă pentru peste 50.000 de persoane. În scrisoarea sa, președintele Dorel Duță subliniază că limitarea concurenței resimtită de piață de aproape doi ani a avut efecte negative substanțiale.
„Cu cât se prelungește mai mult această măsură, cu atât reculul pieței va fi mai dur, cu efecte imediate în prețurile produselor de asigurare”, susține Dorel Duță. Acesta adaugă că prioritatea autorităților ar trebui să fie gradul de cuprindere în asigurare. UNSICAR avertizează că ignorarea impactului asupra distribuitorilor ar putea avea efecte ireparabile pe termen mediu, afectând clienții și accesul acestora la oferte competitive.
Președintele UNSICAR afirmă că „plafonarea nu a produs niciun efect pozitiv; dimpotrivă, prețurile au crescut peste rata inflației, iar piața RCA rămâne probabil cea mai neconcurențială din Europa”. Potrivit UNSICAR, prelungirea în continuare a plafonării ar adânci lipsa de concurență, afectând direct consumatorii.