Reclamă

Ministerul Agriculturii lucrează la o ordonanță de urgență care urmărește extinderea plafonării adaosului comercial pentru toate produsele alimentare, incluzând și importurile. Această măsură vine în continuarea unei ordonanțe anterioare care viza doar cele 21 de produse alimentare de bază.

Ministrul Agriculturii a subliniat că întreaga inițiativă se află încă în faza de consultări, dorind să evite deciziile pripite. Astfel, plafonul adaosului comercial propus pentru produsele românești ar fi de 10% din prețul de producție, iar pentru produsele importate plafonul ar putea ajunge la cel mult 5% din prețul de achiziție. Pe de altă parte, comercianții sunt îngrijorați de impactul acestei măsuri, estimând creșteri ale prețurilor pentru produsele nealimentare.

„Plafonarea despre care vorbim, problema apare că profitul ăsta este știrbit sau scade sub valorile rezonabile, poate să cadă chiar și zero și atunci compania trebuie să scoată ceva”, a declarat George Bădescu, președinte AMRCR.

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a declarat că plafonarea adaosului comercial nu va afecta afacerile procesatorilor sau ale retailerilor dacă va fi implementată conform legii contabilității. „Nu va afecta în niciun fel business-urile fiecărui procesator, business-urile fiecărui retail din România, pentru că plafonarea adaosului comercial (…) se pune peste toate cheltuielile”, a explicat Barbu.

O nouă rundă de discuții cu reprezentanții industriei alimentare este programată săptămâna viitoare, ministrul dorind să atingă consensul cu toate părțile implicate înainte de finalizarea ordonanței. „Este gata 90%, dar vreau să țin cont de părerea procesatorilor, vreau să țin cont de părerea retailerilor, vreau să avem acest dialog”, a subliniat ministrul.

Varianta finală a proiectului de ordonanță ar putea fi adoptată de Guvern și publicată în Monitorul Oficial înainte de sfârșitul săptămânii viitoare, cu toate că o dată exactă de implementare nu a fost încă stabilită.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro