Reclamă

Guvernul nu va mări cota TVA, a declarat miercuri prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că o astfel de decizie ar avea un efect negativ asupra inflației, crescând-o cu 0,5 puncte procentuale pentru fiecare punct în plus la TVA. „Noi avem o reformă fiscală de implementat pe care și-a asumat-o România”, a explicat Ciolacu, referindu-se la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), și a adăugat că eventualele scenarii fiscale au fost analizate de către Comisia Europeană, Guvernul României și Banca Mondială.

Premierul Ciolacu a pus accent pe impactul unei asemenea creșteri asupra tuturor românilor, menționând că „efortul ar fi mutat în mod egal la toți românii, indiferent de venituri, efort însemnând o scădere a puterii de cumpărare”. El a subliniat că aceste măsuri nu vor fi adoptate deoarece ar contrazice principiile partidului social-democrat pe care îl reprezintă.

În ceea ce privește evoluția inflației, Marcel Ciolacu a prezis o reducere în perioada următoare. „După această perioadă de consum și de creșteri salariale, […], consumul o să mai scadă și, automat, o să ajungem… și la o scădere a inflației”, a spus premierul, subliniind că nu există motive pentru creșterea prețurilor, având în vedere stabilitatea prețurilor energiei și ale combustibilului.

Totodată, Ciolacu a confirmat că bugetul pe anul 2025 a fost proiectat fără creșteri de taxe și impozite, în afara excepțiilor inițiale. „Construcția bugetului pe care a făcut-o domnul ministru a fost realizată fără creșteri de taxe și impozite anul acesta”, a detaliat premierul. Pentru viitor, orice modificări fiscale vor avea un termen de aplicare până la 1 iulie, afectând potential anul fiscal 2026.

Întrebat despre posibila introducere a impozitării progresive, Ciolacu a spus că este un scenariu de lucru, dar nu a confirmat implementarea sa. El a menționat că decizia depinde de concluziile specialiștilor, iar opțiunea unei impozitări progresive pe venituri excepționale rămâne deschisă.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro