Reclamă
Reclamă

Guvernul adoptă joi o modificare a ordonanței de urgență, care stipulează că șoferii ce refuză testarea antidrog pierd dreptul de a conduce timp de trei zile. În cazul în care, în acest interval, nu sunt primite rezultatele de la Institutul de Medicină Legală, permisul va fi returnat. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat la Digi24 că perioada de 72 de ore este rezonabilă, subliniind că testele vor fi efectuate chiar și în weekend.

„E necesar să existe un timp rezonabil în care problemele să fie procesate. Discutăm despre două tipuri de analiză: calitativă, la care rezultatul poate să fie pozitiv sau negativ, iar după această probă, dacă testul e pozitiv se trece la determinarea cantitativă a substanței halucinogene din proba analizată. E un proces de laborator, e firesc. 72 de ore, inclusiv transportul de la locul de prelevare până la unul dintre laboratoarele regionale, e un termen rezonabil”, a declarat ministrul Rafila.

Ministrul a menționat că nu e vorba de un număr mare de teste și a explicat că „nu trebuie să credem că vor fi mii la un laborator”. „Situațiile sunt destul de puține. Ce am încercat să facem ca soluție tehnică intermediară, din punctul de vedere al Ministerului Sănătății, a fost să organizăm regional astfel de laboratoare, iar MAI va asigura transportul probelor biologice. Această organizare implică și permanența, adică să se poată lucra și în weekend. De vineri până luni sunt 72 de ore și s-ar putea să nu poți face testul. Până la sfârșitul anului, printr-un proiect demarat în luna mai, finanțat de la Banca Mondială, toate cele 36 de servicii județene de medicină legală și cele șase institute de medicină legală vor avea echipamente de ultimă generație, care să permită testarea în fiecare județ a acestor cazuri”, a mai explicat ministrul.

Reclamă

Rafila a mai subliniat că Ministerul Sănătății va acorda tot sprijinul necesar pentru ca rezultatele testelor să fie disponibile cât mai rapid. „Eu nu înțeleg care ar fi motivația pentru refuzul testării. Cu siguranță că aceste teste rapide făcute în trafic au un grad mult mai mare de teste reale, nu de teste false. Cei care refuză au alte motive, nu pentru că sunt fals pozitive. Aceste chestiuni că au luat pastile și schimbă rezultatul unui test nu cred că sunt un motiv concludent și dacă s-ar întâmpla așa în 72 de ore ne lămurim. Comportamentul normal al unui șofer e să se supună controlului testului rapid, care este realizat în trafic. Eu vă spun din punctul de vedere al unui om care e medic de laborator: echipamentele aflate în dotarea poliției sunt de bună calitate și nu cred că sunt probleme legate de fiabilitatea acestora”, a conchis Alexandru Rafila.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro