Sari la conținut
Ultimele știri
Politică

Guvernul francez criticat pentru dificultatea testelor de limbă impuse străinilor

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Guvernul francez criticat pentru dificultatea testelor de limbă impuse străinilor

Guvernul francez se confruntă cu acuzații că noile sale teste de limbă destinate străinilor sunt atât de dificile încât chiar și unii cetățeni francezi nu ar reuși să le treacă. Un raport de impact asupra unei noi legi a imigrației, care ar urma să intre în vigoare înainte de sfârșitul anului, sugerează că cerințele rigide ar putea duce la refuzarea dreptului de ședere pentru aproximativ 60.000 de persoane, relatează The Guardian.

Testele, cu un cost de aproximativ 100 de euro, fac parte dintr-o lege adoptată anul trecut, care include controale și măsuri stricte privind expulzarea migranților. Miniștrii susțin că scopul principal este integrerea mai bună a străinilor. Conform noilor reguli, cei care solicită o carte de séjour trebuie să demonstreze un nivel de cunoaștere a limbii franceze echivalent cu cel al unui elev de gimnaziu. Cei care doresc cetățenie sau o ședere pe termen lung trebuie să aibă un nivel mai avansat.

O investigație FranceInfo a arătat că nivelul impus ar pune în dificultate chiar și vorbitorii nativi. Dintre 10 voluntari francezi, inclusiv un student la literatură cu studii post-bacalaureat, cinci nu au trecut testul scris, însă au reușit la cel oral. Félix Guyon, reprezentant al Școlii Thot, care ajută refugiații să învețe limbă franceză, a declarat că: „Nivelul este mult prea ridicat pentru majoritatea străinilor”.

Legea este de așteptat să fie aplicată la peste 330.000 de persoane în primul an, dintre care aproximativ 60.000 ar putea să nu promoveze testele de limbă, pierzând astfel dreptul de a rămâne în Franța. Bruno Retailleau, ministrul conservator de Interne, a subliniat că dacă cineva locuiește legal de ani de zile în Franța și nu poate vorbi franceza, nu a făcut efortul să o învețe.

Teste lingvistice complexe prevăd ca solicitanții de cetățenie să poată înțelege subiecte concrete și abstracte și să comunice clar pe diverse teme. Dacă legea merge mai departe, pensionarii peste 65 de ani și cei care cer carduri de vizitator ar putea fi scutiți. Legea, numită legea pentru controlul imigrației și îmbunătățirea integrării, a fost dezvoltată de fostul ministru de Interne Gérald Darmanin și adoptată în ianuarie 2024.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Politică