Guvernul a aprobat deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse II în regim de bac
Guvernul a aprobat, vineri, o Hotărâre privind deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România)-Ruse (Republica Bulgaria) II, în regim de bac. Decizia vine în contextul în care Bulgaria va începe în luna iulie lucrări de consolidare la podul care leagă cele două țări, ceea ce va restricționa traficul pe o singură bandă timp de doi ani.
Prin acest act normativ, se aprobă deschiderea punctului internațional de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse II. Acesta va funcționa în regim de bac, pentru pasageri și transportul vehiculelor cu masa totală de până la 40 de tone. Punctul de trecere va avea un program de funcționare permanent, conform Agerpres.
Punctul de trecere a frontierei va deveni operațional după îndeplinirea de către administratorul imobilului a tuturor obligațiilor legale. Acestea includ realizarea infrastructurii și a utilităților necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a controlului de frontieră, conform normelor și standardelor în vigoare, precum și asigurarea personalului necesar din partea tuturor autorităților prevăzute la art. 12 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
Spațiile și utilitățile necesare pentru desfășurarea activităților de control la trecerea frontierei vor fi asigurate de către administratorul imobilului, operatorul privat RO-RO Trans Frontalier SRL. Posturile necesare pentru efectuarea controlului la frontieră vor fi asigurate prin suplimentarea numărului de posturi aprobate Poliției de Frontieră Române, din numărul total de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne.
Guvernul a mai aprobat o Hotărâre privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Clubul Sportiv Dinamo București, ca urmare a reevaluării. A fost decisă comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328 și trecerea unor construcții din imobilul rezultat din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării.





