Reclamă

Grupurile conservatoare din Elveția amenință că vor împiedica orașele din Țara Cantoanelor să găzduiască Eurovisionul de anul viitor, forțând referendumuri care să blocheze finanțarea potențialelor orașe-gazdă, spunând că acest concurs muzical este un „eveniment de propagandă” care „promovează satanismul și ocultismul”, relatează The Guardian.

Țara a câștigat dreptul de a găzdui cel mai mare eveniment muzical live din lume după ce cântărețul elvețian Nemo a triumfat în Suedia cu melodia The Code. Orașele Zurich, Geneva, Berna și Basel au depus toate cereri pentru a găzdui spectacolul de cinci zile.

Partidul conservator creștin Uniunea Federală Democrată din Elveția (EDU) a declarat însă că va căuta să folosească „sistemul de democrație directă” al țării pentru a supune la vot cererile de finanțare depuse de orașele care s-au oferit să găzduiască evenimentul.

„Concursul Eurovision este o ocazie de propagandă îngrozitoare”, au spus reprezentanții EDU într-o postare pe o rețea de socializare marți. „O țară care oferă o scenă unui astfel de gunoi dezgustător nu își va îmbunătăți imaginea, ci doar își va prezenta propriul declin intelectual”, se arată în postare, potrivit The Guardian.

Samuel Kullmann, un politician important al EDU, a declarat pentru postul elvețian SRF că partidul său este deranjat de „celebrarea în creștere, sau cel puțin toleranța față de satanism și ocultism” a Eurovisionului. „Din ce în ce mai mulți artiști prezintă mesaje oculte fățișe și le subliniază cu simbolurile respective”, a spus el.

Spectacolul de scenă al cântăreței irlandeze Bambie Thug la concursul din 2024 a implicat un dansator cu coarne asemănător diavolului, și un cerc de lumânări care formau o pentagramă. Este cunoscut că în forma sa inversată este un simbol satanic cunoscut, notează publicația The Guardian.

În finala de la Malmo, Nemo a devenit primul artist non-binar care a câștigat concursul în istoria sa de 68 de ani, cu o melodie care promovează identitatea dincolo de normele de gen masculin și feminin.

EDU este un partid politic minor, cu un singur loc în consiliul național elvețian, dar cererile sale pentru referendum au fost susținute în unele cantoane de partidul mai mare al Poporului Elvețian (SVP), de dreapta, și de asociația contribuabililor elvețieni.

Orice referendum care vizează orașele elvețiene interesate să găzduiască Eurovision nu ar fi neapărat în favoarea politicienilor de dreapta, dar amenințarea cu o consultare populară provoacă o incertitudine imensă organizatorilor.

Votul nu va avea loc înainte de noiembrie, dar orașul-gazdă pentru evenimentul din luna mai 2025 este programat să fie ales de Swiss Broadcasting Corporation, în consultare cu Uniunea Europeană de Radiodifuziune, până la sfârșitul lunii august.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro