Reclamă
Reclamă

Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) a ajuns a treia cea mai mare formațiune politică din Parlamentul European după alegerile europene de acum două săptămâni, depășind formațiunea Renew a președintelui Emmanuel Macron, relatează Politico.

ECR, gruparea politică formată din partide eurosceptice de dreapta și de extremă dreapta, are 83 de mandate din 720 în Parlamentul European. Grupul Renew, în prezent parte din coaliția majoritară actuală, are 80, însă ar urma să obțină noi membri în urma negocierilor cu europarlamentarii Volt, iar dacă negocierile vor avea succes, ar putea să ajungă la 85 de mandate.

„ECR se descrie ca fiind o ‘o forță politică constructivă de centru-dreapta’”, conform unei declarații oficiale. În cadrul grupului sunt reunite forțe politice ale dreptei democratice – precum partidul prim-ministrului ceh, dar și partide extremiste precum partidul AUR din România sau Vox din Spania. Partidul neo-fascist al Giorgiei Meloni este, de asemenea, parte a acestei formațiuni europene. Printre europarlamentarii afiliați sunt și câțiva extremiști francezi, precum Marion Marechal Le Pen, nepoata Marinei Le Pen, separată și de RN dar și de Recucerirea lui Zemmour.

Reclamă

Ultima oară când ECR a avut o influență atât de mare a fost înainte de Brexit, când prezența conservatorilor britanici îi creștea puternic numărul de mandate.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro