Grupa mijlocie de grădiniță va deveni obligatorie din această toamnă. Cei mici care acum au împlinit 4 ani reprezintă generația care va avea 13 ani de studiu obligatoriu. Deși măsura este privită cu ochi buni de mulți, totuși, deocamdată nu se știe în ce măsură poate fi implementată.
Grupa mijlocie obligatorie, însă locuri în grădinițe sunt prea puține
Din acest an, preșcolarii trebuie să parcurgă obligatoriu și grupa mijlocie. Până acum, era obligatorie grupa mare înainte de startul școlar. Cei aflați la conducere au impus această nouă măsură însă fără a se asigura că este posibilă implementarea ei. Asta din cauza numărului de locuri disponibile în unitățile de stat. Problema este ridicată în mai multe orașe din țară unde părinții nu au cum să își înscrie copiii la grădiniță.
Situația vizează atât mari orașe care se recomandă a fi foarte dezvoltate, dar și mediul rural.
Estimativ, peste 180.000 de copii vor concura pentru un loc în grădiniță.
Totuși, din punct de vedere legal, statul are obligația de a-i înscrie pe cei mici care împlinesc 4 ani până în luna septembrie.
Astfel, după noile reguli, preșcolarii de 4-5 ani și cei de 5-6 sunt vizați în noua formă obligatorie a învățământului preșcolar.
Pe cererile de înscriere, părinții pot trece trei opțiuni. Nu este vizată arondarea pe circumscripții însă este luată în calcul apropierea de domiciliu.
Conform regulilor, cel puțin momentan, o grupă de grădiniță nu poate avea mai mult de 20 de membri. Cu derogare de la inspectoratele școlare, se poate constitui o grupă de maxim 23 de copii.
Creșele primesc însă bebeluși de la 3 luni la 3 ani.
Deocamdată nu se știe ce opțiuni vor exista pentru micuții care nu au loc în grădinițe. În cazul celor de trei ani, cel mai probabil varianta de a rămâne un an în plus la creșă este cea mai apropiată.