Direcția de Sănătate Publică Hunedoara a anunțat miercuri decesul unui bărbat de 76 de ani din Hunedoara din cauza gripei, analizele de laborator confirmând acest lucru. În cazul altor trei persoane decedate la spitalul municipal din Hunedoara, analizele de laborator au infirmat diagnosticarea cu gripă.

„Din păcate, primul caz de deces a fost înregistrat – gripă tip AH1N1, la o persoană de 76 de ani, de sex masculin. Pacientul era internat în Spitalul Municipal Hunedoara, nevaccinat şi cu alte afecţiuni. Bolnavul a primit tratament antiviral”, a precizat medicul şef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău.

Numai săptămâna trecută în județul Hunedoara au fost consemnate 958 de persoane care au suferit infecţii respiratorii acute, dintre care 151 au avut nevoie de spitalizare.