Grindeanu anunță tăieri masive ale indemnizațiilor din consiliile de administrație: „Au scăpat de sub control”
Sorin Grindeanu, fost ministru al Transporturilor și actual președinte interimar al PSD, a anunțat că indemnizațiile membrilor din consiliile de administrație ale companiilor de stat aflate în subordinea Ministerului Transporturilor vor fi reduse semnificativ. Acesta a subliniat că actualele sume sunt „mult prea mari și complet scăpate de sub control”, mai ales în situațiile în care un membru participă la cel mult două ședințe pe lună, dar încasează mai mult decât salariul președintelui României.
„Trebuie să existe o grilă clară de salarizare, de bun simț, în aceste CA-uri. Nu se poate să ai asemenea cuantumuri. Cine nu este de acord, să plece! Fără rabat de la această linie”, a declarat Sorin Grindeanu.
Indemnizațiile vor fi reduse în funcție de importanța strategică a companiei
În cadrul coaliției de guvernare s-a convenit stabilirea unei grile diferențiate de salarizare, în funcție de rolul strategic al fiecărei companii.
„Una este să fii membru în Consiliul de Administrație la Portul Constanța, Aeroportul București sau CNAIR și alta e să fii la tipografia CFR. Dar chiar și acolo, indemnizațiile trebuie reduse foarte mult”, a explicat fostul ministru.
Acesta a precizat că măsura face parte dintr-un plan mai amplu de eliminare a inechităților din salarizarea bugetară și de restabilire a echității.
În calitate de președinte interimar al PSD, Sorin Grindeanu a subliniat că partidul va rămâne un partener responsabil în coaliția de guvernare, respectând angajamentele asumate în acordul politic și în programul de guvernare.
„Suntem parteneri mai mult decât determinați să corectăm aceste derapaje. Este vorba despre justiție socială și respect față de banul public”, a spus acesta.
Noul ministru al Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat că va trece imediat la discuții directe cu directorii generali ai companiilor din subordine pentru a aborda problema salariilor și indemnizațiilor.
„După această conferință, am o întâlnire cu directorul general al CFR Călători. Vom discuta concret aceste aspecte”, a precizat Șerban.
![]()
Grindeanu a mai menționat că bugetul Companiei Naționale Aeroporturi București nu a fost aprobat, ceea ce înseamnă că nu au fost operate majorări ale indemnizațiilor pentru membrii consiliului de administrație.
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨
