Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis un avertisment pentru cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia, informând că în perioada 7 – 9 septembrie 2024 vor avea loc greve naționale în sectoarele aeroportuar, aerian, transport feroviar și transport public local. Aceste greve ar putea cauza perturbări semnificative ale transporturilor și întârzieri în cursele aeriene și de tren.
Pe 7 septembrie 2024, între orele 13.00 și 17.00, greva va afecta personalul aeroportuar și navigant al mai multor companii aeriene atât publice, cât și private, impactând inclusiv aeroporturile Fiumicino – Roma și Olbia – Sardegna. În zilele de 8 și 9 septembrie, greva va continua cu sectorul transportului public feroviar, având o durată de 24 de ore, urmată pe 9 septembrie de o grevă în transportul public local, cu o durata între 4 și 8 ore.
MAE avertizează că sunt posibile întârzieri sau anulări ale curselor aeriene și perturbări serioase ale mijloacelor de transport feroviar și local. Cetățenilor români li se recomandă să verifice în avans programul de zbor și să mențină contactul cu companiile aeriene pentru informații actualizate despre posibile întârzieri sau anulări.
În cazul nevoii de asistență consulară, cetățenii români pot apela numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74. Aceste apeluri vor fi redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și vor fi preluate nonstop de operatorii Call Center.
În caz de urgență, cetățenii au la dispoziție și linii telefonice speciale. Ministerul recomandă consultarea paginilor de Internet dedicate: detalii despre greve, pagina de comunicare a ambasadei și informații suplimentare.