După cinci zile de proteste, greva șoferilor de la Societatea de Transport Bucureşti (STB) s-a încheiat. Toți angajați au revenit, începând cu dimineața zilei de marți, pe trasee.
În această dimineață, după cinci zile de grevă la STB, aproape 1.400 de autobuze, troleibuze și tramvaie circulă în București. Suspendarea protestului a fost anunțată de sindicat marți dimineață, după ora de începere a programului.
Greva șoferilor STB s-a încheiat. Toate mijloacele de transport în comun au revenit pe traseu
Decizia de a încheia greva STB a venit luni seară după o ultimă rundă de negocieri purtat la Primăria Capitalei care s-a încheiat fără niciun acord.
Dar, peste noapte, sindicaliștii au ajuns la concluzia că au motive să renunțe la greva care a lăsat Capitala fără transport public de suprafață.
„Având în vedere că astăzi 25.01.2022 este zi normală de lucru şi impactul asupra cetăţenilor este unul foarte mare, că în ziua de 24.01.2022 ora 20:00 am avut o discuţie cu membri Consiliului de Administraţie care au promis că analizează doleanţele salariaţilor în perioada următoare, că astăzi 25.01.2022 vom avea o discuţie la Palatul Parlamentului cu o delegaţie parlamentară care să analizeze problemele la nivelul STB SA, s-a discutat la nivelul fiecărui depou şi autobază, celelalte entităţi, iar salariaţii au decis suspendarea acţiunii de protest şi reluarea lucrului”, a anunţat marţi Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti.
Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti va continua demersurile pentru ca problemele șoferilor STB să fie rezolvate.
Greva STB, încheiată fără niciun fel de acord
Liderul de sindicat Vasile Petrariu cere în continuare demisia directorului general Adrian Criț și salarii majorate.
„Nu ne opunem reformelor, eficientizării. Vrem să muncim, să fim plătiți rezonabil și să se respecte legea, a dialogului social, contractul colectiv de muncă, codul muncii. Din păcate lucrul ăsta nu s-a întâmplat.
Din păcate, am pierdut atâta timp aici, cu speranța că consiliul de administrație își va asuma o decizie care să rezolve acest conflict.
Acum vom transmite către salariați ce așteptau cu interes. Prin intermediul dvs, mulți o să ia la cunoștință de rezultat iar noi o să luăm legătura și o să informăm pe fiecare unitate în parte și vor decide.
N-au înțeles că situația de criză în care ne aflăm și care ar fi trebuit rezolvată, pentru că problema nu este neapărat la noi ca salariați, problema este a cetățenilor. Cetățenii așteaptă reluarea activității și nu avem aceste garanții”, a spus Vasile Petrariu, citat de digi24.