Profesorii s-au ținut de cuvânt și nu au intrat la ore. Greva a început cu peste 150.000 de cadre didactice care s-au alăturat protestului. Totul după ce liderii de sindicat au refuzat categoric oferta de bonus salarial de 1000 de lei pe care au primit-o din partea Guvernului.
Executivul le-a propus sindicaliștilor bonusurile de 1000 de lei distribuite de două ori pe an, însă doar pentru debutanți. De altfel, unele conduceri de unități școlare au transmis deja elevilor să stea acasă de astăzi. Ce puțin deocamdată, elevii nu știu daca se vor putea întoarce la școală mâine sau poimâine.
Totuși, există și anumite școli care vor fi deschise și programul în cadrul lor va funcționa normal. Profesorii vor intra în clase, iar absențele elevilor vor urma să fie trecute în catalog.
Greva poate afecta finalul de an școlar
Greva profesorilor începută astăzi ar putea afecta finalul de an școlar. De altfel, aceasta s-ar putea prelungi astfel încât și examenele finale pentru unele clase să nu poată fi susținute.
Deși îi mai desparte o perioadă scurtă până la vacanța mare, totuși, încheierea anului școlar rămâne cel puțin pentru moment, o nebuloasă.
De altfel, ultimii ani școlari au fost dificili pentru profesori, elevi, dar și pentru părinți. Mutarea cursurilor în online odată cu pandemia a schimbat mult ritmul de funcționare. Anul în curs a fost unul anevoios pentru că a venit cu o nouă structura, iar multe dintre regulile implementate i-au bulversat pe cei cuprinși în sistem.
Părinții spun ca efectele schimbărilor pe bandă rulantă sunt vizite în rezultatele simulărilor la Bacalaureat. De asemenea și la Evaluarea Națională. Majoritatea rezultatelor sunt îngrijorătoare.
Aleșii politici susțin că greva profesorilor este aleasă într-un moment total nepotrivit. Mai ales că in acest moment se fac ultimele pregătiri pentru rotativă.