Reclamă

Activista de mediu Greta Thunberg și membrii grupului Extinction Rebellion au încercat sâmbătă să oprească activitatea unei uzine de prelucrare a gazelor și petrolului aparținând companiei norvegiene Equinor. Acţiunea s-a desfăşurat în sud-vestul Norvegiei, în afara uzinei de prelucrare Karsto, relatează AFP, citată de news.ro.

Conform unui mesaj postat pe rețelele de socializare de Extinction Rebellion Norway, opt caiace și trei bărci cu motor au intrat într-o zonă de siguranță cu scopul de a „împiedica funcţionarea normală a petrolierelor”. În același timp, mai mulți activiști s-au adunat la sol pentru a bloca porțile uzinei. „Nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce industria combustibililor fosili jefuiește oamenii de viețile lor și destabilizează sistemele noastre de susținere a vieții”, a afirmat Thunberg.

Uzina Karsto, operată de Equinor, este considerată cea mai mare de acest tip din Europa, fiind conectată la aproximativ 30 de câmpuri de petrol și gaze. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat că „există activiști care încearcă să blocheze terminalul nostru petrolier pe mare și unele intrări pe uscat”.

Equinor, una dintre cele mai importante companii energetice din Norvegia, a încheiat al doilea trimestru cu rezultate economice peste aşteptări, chiar și în contextul unei scăderi a prețului gazelor naturale. Cu toate acestea, energia electrică regenerabilă rămâne un domeniu în care compania este surprinsă cu ușoară întârziere. În raportul său financiar din iulie, compania a raportat un profit net de 2,08 miliarde de dolari, marcând o scădere cu 9% față de aceași perioada a anului trecut. Totodată, vânzările trimestriale au crescut la 25,53 miliarde de dolari de la 22,87 miliarde înregistrate în anul anterior.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro