Ți s-a întâmplat să te trezești direct morocănos, iar toata ziua să îți meargă totul pe dos? Dar să te trezești plin de energie și pe tot parcursul zilei să ai parte numai de lucruri pozitive? Ei bine, putem influența modul cum ne trăim diminețile, pentru a avea efecte benefice asupra sănătății noastre.
Cum să îți începi ziua cum trebuie
Așadar, neurochirurgul și profesorul universitar Vlad Ciurea a declarat că pentru a porni cu dreptul ziua trebuie să ne activăm lobul prefrontal. Acesta este responsabil de încărcarea corpului cu energie dimineața. Astfel, rutina fiecărui om ar trebui să fie: aer curat, apa la temperatura camerei și razele de soare.
Medicul spune că impusul cerebral dă energie, fără să bem cafea. Acesta pleacă din lobul prefrontal, din partea anterioară a creierului. Acest lob prefrontal dă comenzile ce reîncarcă organismul cu energie. Astfel, Vlad Ciurea spune că „trebuie biciuit” pentru a ne face diminețile mai bune.
Atmosfera este cea care ne ajută dimineața și ne umple cu energie. Prizele raze de soare, aerul curat, primele zgomote, dacă avem păsări, apă curată, toate acestea „dau drumul” la lobul prefrontal.
„Pleacă totul, pleacă și sistemul general nervos și sistemul endocrin și atunci ne putem numi o ființă umană.”, a explicat Vlad Ciurea într-o discuție cu Mihai Morar în cadrul podcastului ”Fain & Simplu”.
Nu mai face această greșeală dimineața!
O altă greșeală pe care cu toții o facem dimineața este faptul că deschidem imediat cum ne trezim telefoanele mobile. Intrăm pe rețelele de socializare și citim știri. Profesorul Ciurea spune că atunci când citim o știre negativă de dimineață, este ca o lovitură pentru creier. Aceasta se duce exact în centrii nervoși de vorbire, de gândire și de metabolism. Astfel, am primit știrea negativă pe toate planurile: vizual, metabolic, emoțional.
Informațiile pe care le primim se răspândesc de la prima oră în tot corpul, de aceea este bine să evităm telefonul o perioadă după ce ne trezim.