Suntem în Sâmbăta Mare, iar în acest sfârșit de săptămână credincioșii ortodocși se vor aduna în bisericile din țară, unde vor lua Lumina. Doar că există o greșeală pe care cei mai mulți o fac atunci când pășesc în Casa Domnului, fără să-și dea seama. Preoții atrag atenția că există mulți români care nu conștientizează acest lucru.
Creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc în această noapte Învierea Domnului. Înainte de ziua sfântă de Paște, în Săptămâna Mare, cei mai mulți au ținut post, ca mai apoi să poată să se spovedească și să se împărtășească.
Greșeala pe care mulți români o fac atunci când merg la Biserică
Preoții atrag însă atenția că nu e suficient să vii o dată la Biserică și să ai impresia că ți-au fost iertate păcatele. Simultan, este greșit să credem că dacă apelăm la ajutorul duhovnicilor, vom scăpa de necazurile din viața noastră.
Ca să fii aproape de Divinitate, este necesar să păstrezi conexiunea în permanență, nu doar în momentele în care dai de greu și ai nevoie de ajutor.
Dumnezeu te ajută să-ți duci crucea. Noi nu venim la biserică să dăm crucea jos din spate, că sunt unii care cred că dacă vin la biserică și dau acatistul, gata, le merge bine. Nu este așa. Am o veste: nu e așa. Nu venim la biserică să ne meargă mai bine. Este greșit. Noi în biserică asumăm crucea. Eu își întărești mușchii să-ți duci crucea. Este o prostie să crezi că dacă tu te duci azi la biserică, mâine îți merge bine. a spus părintele Vasile Ioana la Europa FM.
Ce simbolizează Lumina, împărțită în noaptea Învierii
În noaptea Învierii, în bisericile ortodoxe se ține o slujbă, iar la finalul ei se împarte Lumina. Ea este simbolul Învierii, al biruinței vietii asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.
Când ajungi acasă de la biserică, este bine să faci o cruce, apoi să stingi lumânarea în pragul ușii. Lumânarea se păstrează apoi tot restul anului și se aprinde atunci când se fac slujbe sau în momentele de rugăciune.