Cele mai multe gospodine fac această greșeală și-și pun sănătatea în pericol. Cei mai mulți dintre noi depozităm greșit ouăle în frigider. Iată cum trebuie să fie păstrate în mod corect și ce poți să faci ca să nu riști să mănânci ouă stricate sau vechi.
Pe cât sunt de gustoase, pe atât de greu de păstrat sunt ouăle. Cei mai mulți români habar n-au că fac această greșeală când le pun în frigider.
Specialiștii în domeniul sănătății recomandă ca ouăle să fie consumate în termen de până la 5 săptămâni după ce au fost produse. Însă acest aliment de bază pentru cei mai mulți dintre noi trebuie și păstrat în anumite condiții. În caz contrar, riscăm să punem pe masă feluri de mâncare care ne pot dăuna. Iar cei mai sensibili sunt copiii.
Așa că gospodinele ar trebuie să acorde mult mai multă atenție locului unde depozitează ouăle. Fie că sunt cumpărate de la magazin sau luate de la găinile din curte, există un loc anume în frigider unde trebuie puse.
Iar specialiștii avertizează că sub nicio formă nu este vorba de compartimentul special pentru ouă, recomandat de producători. Suportul care vine pe ușa frigiderului nu este locul potrivit pentru depozitarea acestui aliment.
În realitate, acest compartiment este locul cel mai greșit unde să fie păstrate. Asta pentru că zona respectivă este cel mai cald loc din frigider. În plus, ori de câte ori deschidem aparatul frigorific să luăm alimente, ouăle întră în contact cu aerul de temperatura camerei. Acest lucru poate să ducă la stricarea lor mai rapidă.
Cum trebuie păstrate ouăle în frigider
Astfel, este recomandat ca ouăle să fie păstrate în partea cea mai rece a frigiderului, pe raft. Temperatura lor optimă de păstrare este între 1 și 5 grade Celsius. Așa că data viitoare când cumpărați acest aliment, ar fi bine să-l păstrați cât mai aproape de congelatorul frigiderului.
În plus, specialiștii în domeniu au dezvăluit și un truc prin care putem păstra ouăle mai mult timp. Ca să fim siguri că sunt bune până la 5 săptămâni, acestea trebuie poziționate cu vârful în jos. Acest lucru împiedică aerul din interiorul cojii să intre în contact cu gălbenușurile.