Grecia impune noi restricții pentru persoanele nevaccinate.

Începând de luni, 22 noiembrie, accesul în spații închise cum ar fi cinematografele, muzeele și sălile de sport pentru cei neimunizați este scrict interzis. Până acum, accesul în aceste locuri era permis în baza unui test COVID cu rezultat negativ.

Totuși, locurile unde se poate lua masa, cum ar fi restaurante sau cantine a anunțat premierul Kyriakos Mitsotakis, care a făcut apel la populație să se vaccineze anti-COVID, transmite agenția AP, citată de Agerpres. 

De asemenea, noile restricții din Grecia pentru persoanele nevaccinate visează și locașurile de cult. Cei neimunizați nu vor mai putea intra în bisericile din Grecia dacă nu prezintă un test negativ. Purtarea măștii de protecție va fi obligatorie în continuare în spațiile închise și în cele deschise aglomerate.

În biserică nu se poate intra decât cu un test negativ (sursa foto Pixabay)

Premierul din Grecia, Kyriakos Mitsotakis, despre noile restricții: „Vrem să avem un Crăciun mai bun”

Mitsotakis susține că scopul noilor restricții din Grecia este ca țara „să aibă în acest an un Crăciun mai bun decât anul trecut”.

„Este o acţiune iminentă pentru protecţia populaţiei”, a mai spus premierul grec, adăugând că, în prezent, nouă din zece persoane intubate sunt nevaccinate.

Grecia are o rată de imunizare a populației de aproape 63%. Premierul elen mai spune că în acest context că aproximativ 575.000 de locuitori cu vârste de peste 60 de ani nu sunt vaccinați.

La fel ca alte state europene, Grecia se confruntă cu o creștere a numărului cazurilor de COVID-19, de la 3.600 la finalul lunii octombrie, la 7.317 miercuri, 17 noiembrie, potrivit datelor organizaţiei naţionale de sănătate publică.

Accesul în instituțiile publice se va face doar pe bază de test negativ

La fel ca și în cazul bisericilor, persoanele nevaccinate din Grecia vor putea să intre în instituţiile publice doar dacă prezintă un test COVID-19 cu rezultat negativ. Doar supermarketurile şi farmaciile sunt exceptate de la această regulă.

Mai mult decât atât, angajaţii nevaccinaţi trebuie să prezinte un test COVID-19 cu rezultat negativ de două ori pe săptămână.