Grecia a făcut toate demersurile de a ține în frâu infectările cu COVID-19.

Virusul pare însă să nu fi dispărut complet. Grecii trebuie să traverseze din nou o situație deloc ușoară în ceea ce privește numărul persoanelor  infectate. Lovitură este cu atât mai vrea cu cât peste doar o săptămâna soseau primii turiști pe litoralul lor. Grecia ainregistrat peste 10 de cazuri noi de noi infectari.

 

Grecia, lovită din plin

Turismul din Grecia pare nu fie deloc ocolit de ghinion. Dacă acum câteva zile hotelierii greci erau pregătiți pentru sezonul estival, planul se schimbă dramatic. Asta pentru că autoritățile au identificat 97 d enoi cazuri de coroavirus. O parte dintre aceștia sunt persoane străine care tranzitează țară. Ministerul de resort din Grecia a anunțat că bilanțul va fi din nou actualizat către cetățeni zilnic.

„Oricine crede că am scăpat de coronavirus greşeşte. Trebuie să fim vigilenţi şi să respectăm măsurile pentru a împiedica răspândirea virusului”, a avertizat Nikos Hardalias, ministrul pentru protecţia cetăţeanului” a precizat oficialul, conform presei naționale din Grecia.

Granițele se deschid

Grecia va primi din dată de 15 iunie pe cele două aeroporturi ale sale turiștii care ajung în vacanță. La fel că în România hotelieriii au precizat că vor fi luate măsuri de siguranță. De asemenea în aeroporturi temperatura celor care intră în țară va fi monitorizată. Spre deosebire de România, grecia a ridicat din dată de 4 mai restricțiile. Treptat, grecii au deschis barurile și cafenelele însă și în acestea se respectă distanțarea socială. Autoritățile din Grecia sunt cu ochii pe agenții economici că pe butelie. Săptămâna trecută un proprietar de local din Mykonos s-a ales cu restaurantul închis. Asta pentru că în incinta terasei sale nu erau respectate normele de distanțare socială. Greul s-a ales și cu o amendă usturătoare, respectiv de 20.000 de euro.  Autoritățile grecești  a anunțat că și în continuare va păstra măsuri de prevenție în spațiile comerciale.