Grațiela și Andrei Duban sunt unul dintre cele mai apreciate și îndrăgite cupluri din showbizul românesc. În 2010 s-au cunoscut, iar, la distanță de un an, erau deja în fața altarului. Prezentatoarea de la „Se strigă darul” a mărturisit secretul relației lor și sfătuiește să se procedeze la fel.
Deși sunt căsătoriți de 11 ani, Grațiela și Andrei Duban se iubesc la nebunie, iar acest lucru se poate vedea din prima. Prezentatoarea este frumoasă, cu o siluetă de invidiat și mai tânără cu 14 ani față de partenerul ei. Cei doi au învățat să comunice eficient și să spună în momentul în care îi deranjează ceva la partener pentru a restabili armonia în cuplu.
„Secretul unei căsnicii de lungă durată este comunicarea. După aceea, dacă înveți să comunici cu partenerul de viață, înveți să știi să lași de la tine cât trebuie, înveți să spui iartă-mă, înveți să nu ai orgolii și înveți să fii o echipă. La noi nu există ca eu să las mai mult sau Andrei. Când ne certăm și nu vrea să facă niciunul primul pas, așteptăm să ne treacă starea și venim unul către celălalt și spunem: „Îmi pare rău, știu că am greșit.” Și atunci, și din partea cealaltă se spune: „Da, poate și eu am exagerat cu asta.”, a spus Gabriela Duban.
View this post on Instagram
Grațiela Duban: „Îmi place să fac televiziune, dar și teatru”
Deși a absolvit o Facultate de Actorie, aceasta a ajuns și în televiziune. A apărut în mai multe piese de teatru și lungmetraje, iar rolul de prezentatoare a fost o provocare. În prezent, este alături de Mihai Mitoșeru la cârma emisiunii „Se strigă darul” de pe Kanal D. Ea recunoaște că sunt diferențe mari între cele două domenii, nu poate renunța la niciuna.
„Diferențe sunt foarte mari între televiziune și actorie. Practic, actoria o fac în mod special pentru sufletul meu, iar televiziunea mă ajută foarte mult să mă dezvolt profesional din toate punctele de vedere. Eu am încercat să fur din meseria mea de actriță niște lucruri care m-au ajutat în meseria de prezentatoare. Îmi place să fac nebunii. M-au pus să merg cu barca, să conduc tractorul, care este foarte greu de condus, nu-mi imaginam. Îmi place să fac și televiziune foarte mult, dar și teatru în aceeași măsură. Mi se pare că sunt norocoasă că pot să le fac pe amândouă. Să nu mă pună nimeni să aleg între ele, pentru că nu pot.”, a mai adăugat aceasta.