Grațiela Duban tocmai ce s-a întors în România după eliminarea din competiția ”Survivor România”. Acum ea se află în carantină pentru o perioadă nedeterminată împreună cu propria familie.

Frumoasa bondă este extrem de fericită acum, alături de cei dragi. Aceasta mărturisește că este nerăbdătoare ca această perioadă de pandemie să se sfârșească.

”Am călătorit foarte bine, echipa emisiunii a făcut în așa fel înâat totul să decurgă fără probleme, am respectat regulile și igiena strictă impusă de contextul acestei pandemii. Lumea pe care am lăsat-o am regăsit-o cu fundul în sus. E greu sa îți imaginezi acesta. Acum sunt în perioada de autoizolare, Andrei a cumpărat mare parte din cele necesare pentru zilele în care vom sta în casă. Ne simțim forte bine și timpul petrecut împreună este minunat pentru noi. Încerc să mă readaptez la fusul orar, mi-e destul de dificil. Sunt dezorientată, încă nu realizez că sunt acasă”, a mărturisit Grațiela Duban.

În timpul cât a fost plecată, Grațiela recunoaște că și-a făcut griji cu privire la modul cum soțul ei va gestiona toate lucrurile, casa și, inclusiv, activitățile legate de fiul lor. Însă, aceste temeri s-au dovedit a fi neîntemeiate.

”Când am ajuns acasă și l-am văzut pe Armin că face teleșcoala, am vrut să asist la o oră de matematică, să văd cum decurge. Am fost impresionată; atunci când am plecat nu știa tabla înmulțirii și nimic despre împărțire. De asemenea, frigiderul era plin, iar Andrei m-a așteptat cu sarmale și șnițele după o rețetă proprie. M-a depășit în bucătîrie! Nu mi-am imaginat că o să descurce atât de bine. Florile sunt îngrijite, înflorite. Îmi dau seama că m-a înlocuit cu succes”, a declarat Grațiela.

Aceasta a rămas fidelă orezului chiar și în România. Actrița își prepară o rețetă îmbunătățită pe care a învățat-o în Dominicană.

„Îmi este in permanență foame. Andrei se sperie pentru că în zece ani nu m-a văzut mâncând atât. Simt nevoia să mănânc în continuare orez. Prepar orezul cum îl făceam acolo. Am înlocuit apa de cocos cu lapte de cocos, pentru că nu am găsit apa bio, de la sursîă, cum îmi aducea Cezar; adaug o bucățică de unt, iese foarte, foarte cremos, cum îmi ieșea pe insulă. Acum combin cu banană pe care o pisez pănă devine piure și adaug Nutella”, mai povestește Grațiela.