Reclamă

Gisèle Pelicot, victimă a unui caz de violuri repetate în Franța, a depus o nouă mărturie în instanță, adresându-se direct fostului ei soț care a drogat-o. În fața curții, Gosèle a spus: „Cum ai putut să mă trădezi astfel?”

Pelicot, în vârstă de 72 de ani, a vorbit miercuri, dorind să răspundă probelor din procesul care a început luna trecută. Potrivit BBC, ea a evidențiat necesitatea ca femeile victime să nu se simtă rușinate, ci mai degrabă să încurajeze eforturile de a schimba societatea. „Vreau ca toate femeile care au fost violate să spună: Doamna Pelicot a făcut-o, pot și eu”, a declarat ea.

Femeia a subliniat că violatorul nu e doar persoana întâlnită într-o parcare întunecată, ci poate fi prezent și în familie, printre prieteni. „Sunt exact ca cel pe care l-am avut acasă”, a spus ea despre cei reținuțiăn.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro