Gina Pistol a prezentat primele trei sezoanne ale emisiunii Asia Express, fiind înlocuită după ce a născut de către Irina Fodor. Vedeta și-a dorit să nu lipsească din viața lui Josephine, cel puțin în primii ei ani de viață, când are cea mai mare nevoie de părinții săi.

Gina Pistol, mărturisiri despre Asia Express

De când a adus-o pe lume pe fiica ei și a lui Smiley, prezentatoarea de la Antena 1 este din ce în ce mai activă pe social media și își ține fanii la curent cu tot ceea ce face. Chiar și așa, foarte puțini știu cum a ajuns ea să facă parte din proiectul Asia Express în calitate de prezentatoare, nu concurentă așa cum își dorea la început. Când a văzut prin câte chinuri sunt nevoiți să treacă persoanele care acceptă provocarea, s-a bucurat că lucrurile au mers în această direcție.

Ai impresia că prezentatoarea ajunge acolo ca o zână, dar ziua mea începea pe la 3:30 – 4:00 dimineața. Eu ajungeam înaintea concurenților, aveam de tras cadre. Eu nu aveam timp mort, singurul timp mort era în mașină, când mă deplasam dintr-un loc în altul. Era foarte greu!”, a declarat Gina Pistol.

Gina Pistol voia să fie concurentă la Asia Express! Cum a ajuns iubita lui Smiley prezentatoare

Nu i-a fost deloc ușor nici după ce a obținut postul de prezentatoare, pentru că se trezea de la primele ore ale dimineții și se deplasa dintr-un loc în altul. Gina Pistol trebuia să ajungă zilnic înaintea concurenților și să tragă anumite și nu avea timp liber aproape deloc.

„Hai să vă spun povestea acestui proiect. Eu când am auzit de Asia Express, am auzit ca potențial concurent, atunci filmam Chefi la cuțite. Eu știam formate din străinătate, chiar am vrut să particip, dar mă frământa o întrebare: Cu cine fac eu echipă? Este foarte important partenerul de joc, pentru că trebuie să fie un om care să te completeze și să te calmeze. Nu voiam o prințesă, iar dacă stau după una care stă să se aranjeze dimineața… Eu sunt foarte punctuală, pun foarte multă pasiune în tot ceea ce fac, inclusiv atunci când mă cert. Am dat câteva probe ca prezentatoare tv. Eram atât de relaxată atunci când am dat proba, am fost cum sunt eu așa. Acum uitându-mă, mulțumesc lui Dumnezeu că sunt prezentatoare”, a mai dezvăluit Gina Pistol.