Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă. La început, cei doi și-au ținut iubirea ascunsă de ochii fanilor. Însă, acum, de când a venit și Josephine pe lume, artistul și iubita lui radiază de fericire. Și, pentru că toate lucrurile au mers ca pe roate pentru ei, Smiley a cerut-o de soție pe Gina.
Gina Pistol se poate considera una dintre cele mai norocoase femei din lume. Aceasta are o familie superbă, iar Smiley o iubește enorm. Cei doi au o fetiță împreună, iar ea a fost cea care i-a unit pentru tot restul vieții. Smiley a simțit din prima zi că Gina va fi aleasa inimii lui, așa că, acum, și-a luat inima-n dinți.
Artistul și fosta prezentatoare de la „Chefi la cuțite” se iubesc de 6 ani. În tot acest timp, au avut ocazia de a trece prin fel de fel de etape care i-au maturizat. Ajunși în punctul în care sunt împliniți pe toate planurile, Smiley a decis că este timpul să nu mai piardă nici măcar o zi.
Smiley și Gina Pistol și-au unit destinele, simbolic, în fața lui Josephine
Astfel, de pe celebra bancă din curte de pe care au anunțat că vor deveni părinți, Gina și Smiley au anunțat și că urmează nunta. Artistul a cerut-o de soție pe iubita lui în cel mai frumos mod posibil, iar Josephine nu a lipsit nici ea din peisaj.
„Era într-o seară normală de familie noi 3. Pregăteam baia fiicei noastre. Spălam cada și eram cu mâinile pline de spumă. Andrei se juca cu Josephine în dormitor și m-a strigat să vin puțin. Am venit cu mâinile pline de spumă și am întrebat <<ce este?>>.
Mă uitam la ei, Josephine avea o cutiuță în mână și Andrei a început să zică ceva, dar nu l-am auzit. N-am auzit începutul pentru că o vedeam pe Josephine cum rodea cutia. Josephine râdea la o cutie, eu cu mâinile pline de spume, Andrei zicea ceva și l-am văzut emoționat. N-am auzit începutul, dar i-am văzut emoția pe față”, a spus Gina.