”Gina chiar este însărcinată?” a fost întrebarea pe care mulți fani și-au pus-o după ce au văzut fotografia postată de iubita lui Bogdan Vlădău. Nu mult timp mai este, iar frumoasa Gina va aduce pe lume un copil. De curând, modelul a postat o fotografie pe rețelele de socializare în care și-a indus fanii în eroare.
Gina Chirilă și Bogdan Vlădău sunt împreună de mai mulți ani, însă abia în anul 2017 aceștia au spus ”DA”, astfel oficializându-și relața. Marele anunț, cum că Gina este gravidă cu o fetiță, a fost făcut de cei doi parteneri de viață acum aproximativ cinci luni.
Destul de recent, Gina a postat pe rețelele de socializare o fotografie în care nu pare că este gravidă sau, în orice caz, că nu este în nouă luni de sarcină. Această imagine este mai de mult timp, se pare. În acest mod, iubita lui Vlădău și-a indus fanii în eroare.
Tânăra mămică este tare mândră că este însăcinată. Aceasta se fotografiază adesea arătându-și burtica de graviduță. Fetița ar trebui să vină pe lume în aproximativ două săptămâni.
Gina Chirilă a făcut senzație în cadrul emisiunii ”Bravo, ai stil! Celebrities”, însă a fost nevoită să renunțe la competiție pe motiv că este însărcinată, iar oboseala s-a acumulat destul de mult.
“Imi pare foarte rau, dar am deja sase luni de sarcina si oboseala isi spune cuvantul. Impreuna cu medicul am hotarat ca trebuie sa stau linistita. A fost o experienta minunata”, au fost cuvintele Ginei Chirilă în momentul în care a hotărât să părăsească emisiunea.