Deși are probleme cu DNA, Gigi Becali nu este chiar atât de afectat de aceste probleme, din contră, patronul roș-albaștrilor are chef de glume și se autodenunță la televizor cu privire la cumpărarea unor meci.
După ce în urmă cu câteva zile Ioan Andone îl lăuda pe Becali că ”are cea mai bună brânză din țară”, patronul FCSB vine cu o replică de zile mari, spunând că a cumpărat meciuri cu brânză.
”Păi ce, Andone a dat vreun ban pe brânză? I-am dat așa. Am dat brânză ca să-mi dea meciul cu Voluntari (n.r. – râde). Poate-mi face procurorul vreun dosar acum că am dat brânză ca să cumpăr meciul (n.r. – râde). Eu sunt expert în brânză. O fac eu. Normal că mă pricep, dacă fac brânză de la 12 ani”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
Patronul roș-albaștrilor este nevoit să mute conturile sale și ale membrilor familiei la alte bănci. Becali spune că se simte hărțuit de procurori și se gândește să plece din țară.
”E posibil să mă retrag puțin din viața publică. Acum am fost anunțat că trebuie să mut conturile de la bănci, din cauza procurorilor. Și ale mele, și ale fetelor. În 30 de zile eu trebuie să-mi mut conturile. O să întreb și eu: ”Domne, mai am voie să stau în România?” Eu unde să țin banii, dacă nu la bănci? O să fac niște adrese, la SRI: ”Bă, nu mă mai vreți în România?”
Dacă nu îmi țin băncile banii, pentru că sunt procurorii pe ei toată ziua, că spălare de bani. Ce spălare de bani, demonstreaz-o? O să mă duc și eu la DNA: ”Domne, e în regulă ce face procurorul ăsta?”
Sunt hărțuit într-un hal fără de hal. Trebuie să-mi zică: ”Băi, Becali, noi nu vrem să te muți din România”. Atunci rezolvați cu ălă, cu Ionescu, ăla. Nu-mi mai țin băncile banii, păi ce să fac cu ei”, spunea Becali în urmă cu câteva zile.