Gigi Becali a fost prins de poliție în trafic fără declarația pe propria răspundere. Acesta le-a explicat polițiștilor că nu are nevoie de așa ceva pentru a ieși din casă și că el face doar binefaceri.

„Da, m-au oprit şi pe mine să mă verifice. Mi-au cerut declaraţia. Nu aveam nicio declaraţie. Păi ce-i aia. Ce să fac? Eu fac declaraţie pentru mine? Să-mi semnez singur? Eu sunt patron, angajator, eu nu mă duc la muncă.

Eu ies să fac doar binefaceri: dau bani pentru combinezoane, pentru echipamente, pentru măşti, ajut spitale, ajut biserici. Eu mă duc să fac voluntariat pe vreme de criză. Voluntariat pe banii mei. Cum să îi spui lui Gigi Becali «Unde te duci?». Oamenii mă cunosc, mă salută, mă respectă, mă felicită pentru ceea ce fac şi gata”., a declarat Gigi Becali.

Afaceristul a sprijint cu sume uriașe de peste 100.000 de euro lupta împotriva pandemiei. Acesta a donat foarte mulți bani spitalelor din întreaga țară, dar a cumpărat și lucrurile necesare pentru acest război împotriva coronavirusului.

„Cei de la «Matei Balș» mi-au trimis o listă lungă fiindcă nu aveau nimic în spital! Am primit de la ei o cerere, prin care mi s-a solicitat ajutorul. Au spus că au nevoie de scaune, mese, mobilier, camere video, produse de curățenie, mop-uri, televizoare, mai multe lucruri, pentru criza asta cu coranovirusul. Normal că i-am ajutat. S-au dus băieții și au cumpărat tot ce mi-au cerut în primă fază. Iar astăzi (n.r. luni) am primit o altă listă de la ei, iar băieții au plecat deja să achiziționeze tot ce au nevoie. Cum să nu-i ajut?! Doamne-ferește!”, a mai mărturisit afaceristul Gigi Becali.