Gigi Becali a avut o primă reacţie în cazul bărbatului de 43 de ani din Văgiuleşti, Gorj, acuzat că şi-a violat fiica de 15 ani. În urmă cu câţiva ani, latifundiarul a donat acestei familii o casă.

După ce cazul fetiţei de 15 ani care a mărturisit că a fost violată de tatăl său, Alexandru Bucur, a ajuns în atenţia publică, Gigi Becali a făcut primele declaraţii. Latifundiarul a acordat acestei familii în urmă cu câţiva ani o locuinţă.

Gigi Becali a explicat la RTV că ajutorul pe care l-a acordat nu era destinat lui Alexandru Bucur, ci celor şapte copii ai familiei, care merită un trai mai bun. Între timp, soţia l-a părăsit pe bărbat. Mai mult, pare-se că Alexandru Bucur a vândut casa pe care a primit-o de la Becali şi a dat în patima alcoolului.

„Eu nu l-am ajutat pe el. Am ajutat copiii. Casa am cumpărat-o pentru copii. Eu cumpăr când văd că e o familie cu 7-8 copii şi stau în 2 camere. Fetele nu trebuie să stea la un loc cu băieţii. Eu am ajutat 10 copii şi o femeie. Eu nu sunt Dumnezeu. Cei care fac asta sunt posedaţi de draci. Ca şi Dincă. Credeţi că au vreo vină? Sunt posedaţi de draci. Numai dracul te pune să iei o fetiţă şi să o omori. Numai dracu te pune să îţi violezi fata. Cum poţi să te uiţi la fata ta ca la femeie? Nu înseamnă că e dracul?”, a spus Gigi Becali.

Vă reamintim că oroarea a fost descoperită întâmplător. Alexandru Bucur, infirm de un picior, a rămas singur cu cei şapte copii ai săi după ce, în urmă cu doi ani, soţia i-a părăsit. Vineri, 24 ianuarie, Andrei, unul dintre copii, a fost însoţit la spital de sora mai mare, în vârstă de 15 ani.

Atunci, copila i-a povestit un reprezentant al unei asociaţii ce se întâmplă între ea şi tatăl ei, când ceilalţi fraţi dorm. De asemenea, fata a povestit că mama o obliga să întreţină relaţii intime cu diverşi bărbaţi din sat. În schimb, copilei i se dădeau ţigări şi pachete de cafea, care ajungeau apoi la părinţi.

Alexandru Bucur este anchetat pentru viol şi s-a stabilit că abuzurile au început în vara anului 2019.