Gigi Becali a fost într-un proces cu Poliția Română timp de un an. Acesta a câștigat după ce a făcut apel, iar Tribunalul din Argeș a fost de partea sa.
În luna mai 2021, patronul de la FCSB a fost prins circulând cu o viteză peste limita legală și anume 106 km/h într-o localitate. Gigi Becali mergea către înmormântarea unui preot din județul Vâlcea, care a decedat înainte de Slujba de Înviere.

Gigi Becali a câștigat procesul după un an

Poliția Română l-au oprit și i-au suspendat permisul, motiv pentru care, Gigi Becali a contestat decizia. Deși a pierdut în primă fază, apelul făcut la Tribunalul Argeș,  l-a făcut să câștige. Acesta se bucură de succesul din tribunal și consideră că nu existau probe pentru ca permisul de conducere să-i fie luat, fiindcă nu se vede numărul de înmatriculare.
Sursa foto:Social media

„E cel mai bun lucru, am scăpat de belele.

Stăteam acum vreo două, trei luni fără permis. Dar, dacă nu câștigam, făceam procedurile acelea să dau examenul și îmi luam permisul după 30 de zile. Au mai fost sentințe date în cazuri ca ale mele și s-a aplicat practica judiciară. Nu se vedea numărul la mașină, iar atunci nu era probă. Am cerut filmul și nu se vedea numărul. Mi-au zis că asta e mașina, dar nu se cunoaște. Le-am explicat că dacă nu se cunoaște, atunci nu există…

Legea e unitară, e hotărâre clară, dacă nu se vede numărul, nu e probă.Eu eram în depășire, cică aveam 106! Dar sunt alte hotărâri în care, cu 103, nu s-a luat în seamă, că e depășită cu puțin viteza. Dar eu eram în depășire. Ei în tot filmul vorbesc de 58 de km/h, dar când eram în depășire, logic, nu pot să o depășesc cu 100 dacă cel pe care îl depășesc merge cu 99. Trebuie să o calc puțin. Mie nu îmi place viteza, oricum.”, a spus Gigi Becali într-un interviu pentru Fanatik.