Giani Kiriță a fost mereu rezervat atunci când a venit vorba de viața personală.

Fostul fotbalist nu le-a povestit fanilor niciodată despre momentele triste din viața lui. Din păcate, astfel de episoade sunt nelipsite, așa că a decis să fie sincer cu cei care l-au susținut tot timpul.

Giani Kiriță a demonstrat, în fiecare secundă, că este un luptător și că este o fire extrem de puternică. Totuși, problemele din ultima perioadă l-au afectat și pe el. Fanii lui Giani au fost obișnuiți ca acesta să se afișeze mereu cu zâmbetul pe buze și emanând energie pozitivă. De data asta, fostul fotbalist s-a prezentat în fața tuturor cu bune și cu rele.

Giani a vorbit mai deschis ca niciodată despre depresia cu care s-a confruntat. Fostul sportiv a recunoscut că a fost la un pas de moarte și că a cerut chiar și ajutor specializat. Pandemia l-a dat peste cap și pe el, dar și pe familia sa. Giani Kiriță a fost infectat cu Covid-19, iar asta nu a avut impact doar asupra sănătații, ci și asupra mentalului.

Giani Kiriță a fost la un pas de semi-depresie

Giani a povestit la „Vorbește lumea” cum a fost toată perioada pentru el și cum a reușit să depășească cu brio momentele grele. Acum, fostul fotbalist speră ca toți cei care se confruntă cu asta să fie deschiși spre a cere ajutor specializat.

„Stăteam cu masca pe față, în spital. Mi-am sunat un prieten psiholog ca să mă calmeze. I-am spus că nu mai pot să respir și l-am întrebat ce se va întâmpla, dacă voi muri. Mi-a spus să mă uit pe fereastră, să mă gândesc că viața e frumoasă. M-a ajutat, și asta și multe altele.”, a declarat Giani.

„Nu exist fără glume, fără caterincă. Am avut un moment de semi-depresie după ce am făcut Covid și am stat în spital. Când ai masca pe față, te gândești la tot ce este tragic și se poate întâmpla în viața ta. Simți că ești prea tânăr, viața e lungă și nu trebuie să ne oprească un virus. Nu i-am spus mamei că am fost rău, îi spuneam că nu puteam să vorbesc. 8 zile nu am scăpat de febră, am stat pe perfuzii.”, a continuat Giani Kiriță la „Vorbește lumea”.