Giani Kiriță a fost la doar un pas să fie încoronat drept „Regele junglei”. Fotbalistul a reușit să ajungă până în marea finală de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici”, însă titlul i-a fost suflat de Anisia Gafton. Acum, după ce s-a întors din Republica Dominicană, acesta a vorbit despre întreaga experiență și ce se întâmpla, de fapt, în spatele camerelor.

Giani Kiriță spune că show-ul de la Pro Tv a fost unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-a făcut în viața sa. Experiența a fost una extrem de dură și greu de dus la bun sfârșit. A trebuit să își înfrângă fobiile și fricile, să trăiască în condiții dure și să îndure foamea. A reușit să le facă pe toate, însă a fost nevoie de multă determinare și muncă.

Mai mult, Giani Kiriță spune că întreaga experiență a fost mult mai dură decât au putut vedea telespectatorii. Concurenții au avut de îndurat multe neajunsuri și au trecut prin situații la care unii nici nu se gândesc.

„A fost foarte greu, eu, ca bărbat, o spun. De la fotbal și până la orice show la care am participat… Credeți-mă că ăsta a fost cel mai greu concurs, cel mai dur. Nu doar în privința probelor, ci și a alimentației. A locului unde am stat, izolați, oamenii cu care am concurat, probe, frici. Gândiți-vă că am dormit pe un palet de ăla de cărat bere, adică pe scândură. Gândiți-vă la asta…

Noroi, te mușcau insectele, țânțarii. Aveam bube pe noi. Beai ceva… aveai tot corpul plin de bube. Adică oamenii nu știu asta. Încă au comentarii de genul «Domne, dar așa era?» sau «Ați filmat acolo pe bune?». Ceva mai rău de atât nu există. Acolo stai zile în șir, săptămâni, luni și efectiv nu mai poți. Zici că nu te gândești, dar până la urmă tot te gândești la familie. Trebuie să-ți dispară gândul ăsta acolo, ca să poți să reziști. M-am consumat, consumul este în interior.”, a declarat Giani Kiriță, potrivit fanatik.ro.

Giani Kiriță, dezvăluiri din spatele camerelor! Ce s-a întâmplat, de fapt, în Dominicană. „Oamenii nu știu asta…”
Instagram

„Am vrut să renunț…”

Pentru Giani Kiriță cel mai greu lucru din tot concursul a fost faptul că a fost pus față în față cu fobiile sale. Acesta a fost nevoit să își învingă frica de înălțime și claustrofobia. Au existat momente când a vrut să renunțe, însă împrejurările sau colegii l-au îmbărbătat și a reușit să treacă mai departe.

„Cel mai greu lucru, în primul rând, faptul că eu am intrat acolo cu niște frici. Cea de claustrofobie… sunt claustrofob. Și frica de înălțime. Și atunci… am plecat cu stângul oarecum, și exact de asta m-am lovit acolo. Am avut un moment în care mi-a fost rău, adică am vrut să renunț. Am avut o probă cu apă, cu spațiu, am simțit că mor. Am trecut, până la urmă, peste.

Nu mai puteam să trec peste proba aia și atunci a venit nea Cornel Palade, care mi-a dat locul lui. Pentru asta îi sunt recunoscător. Mi-e ca un frate, ca un tată și am cea mai frumoasă relație cu el. Cred că acesta este punctul forte cu care am plecat de aici, din concursul asta: prietenia cu nea Cornel.”, a mai spus Giani Kiriță.