Gheorghe Dincă s-a pocăit! „Monstrul” din Caracal, botezat în penitenciar
Gheorghe Dincă, cunoscut sub numele de „Monstrul din Caracal”, s-a pocăit și a primit botezul în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. Reamintim că bărbatul ispășește o pedeapsă colosală, fiind acuzat de uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu.
Mike Olari, omul de afaceri care conduce asociația penticostală la care Dincă s-a alăturat, a transmis că acesta și-a cerut botezul în urmă cu 6 luni, dar au ezitat să-l primească, pentru a fi siguri că acțiunea lor este conformă cu voia Domnului.
Gheorghe Dincă s-a pocăit!
Însă pe 19 februarie, în timpul unui botez Nou Testamental în Penitenciarul din Craiova, au acceptat să-l primească, împreună cu alte 7 persoane, în apa botezului. Mike Olari a mai spus că schimbarea de atitudine și comportamentul lui Dincă i-au convins că Dumnezeu s-a atins de el și că acesta s-a născut din nou.
Dincă a fost condamnat la pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare cu executare pentru uciderea celor două fete, Alexandra și Luiza. Dacă pedepsele nu s-ar fi contopit, el ar fi avut de executat peste 80 de ani de închisoare, practic închisoare pe viață.

Închisoare pe viață pentru „monstrul” din Caracal
Conform sentinței judecătorilor de la Tribunalul Olt, Dincă a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat în cazul Luizei Melencu și la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat în cazul Alexandrei Măceșanu.
El a fost de asemenea condamnat la 10 ani de închisoare pentru trafic de persoane în cazul Luizei Melencu și la 12 ani de închisoare pentru trafic de minori în cazul Alexandrei Măceșanu. Dincă a primit, de asemenea, pedeapsa de 15 ani de închisoare pentru viol în cazul Luizei Melencu și pedeapsa de 15 ani de închisoare pentru viol în cazul Alexandrei Măceșanu. El a fost condamnat și la 3 ani de închisoare pentru profanare de cadavre sau morminte în cazul ambelor victime.
Toate aceste pedepse au fost contopite, iar Dincă a primit cea mai grea pedeapsă de 25 de ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse stabilite.





