Reclamă

Accidentul mortal a fost surprins de o cameră de supraveghere. Secvenţele sunt sfâşietoare. Polițistul avea o viteză ilegal de mare în momentul în care s-a produs tragedia. Copile au sesizat că acesta nu dă semne să se oprească la trecere și au început să alerge pentru a traversa mai repede. 

Doar una dintre fetițe a rămas în viață. Impactul atât de mare cu mașina vinovatului a aruncat-o până pe cealaltă parte a străzii. Din păcate, Raisa, nu a supraviețuit. Polițistul a luat-o pe capotă și abia după 50 de m a reușit să oprească.

Gestul șocant făcut de polițist, după ce a lovit-o pe Raisa

Martorii care se aflau la fața locului când a avut loc accidentul au rămas terifiați. Conform declarațiilor, agentul s-ar fi dat jos din mașină şi ar fi împuns-o cu bocancul să vadă dacă mai respiră. Ba mai mult, primele mașini de poliție care au ajuns la fața locului au încercat să îl ascundă.

Într-o fotografie surprinsă la câteva momente după impact, se vede cum agentul de la Secția 5 o împinge pe micuță să vadă dacă este vie sau moartă.

„Avea un bocanc fetiţa, rupt, şi piciorul se vedea că e rupt şi o mişca cu piciorul. Şi i-am zis nu o mai mişca cu piciorul, las-o în pace, sună la salvare. Şi după aceea a luat-o cu mâinile, aşa cum îţi arăt şi a pus-o pe o parte”, a povestit un martor care a văzut toată oroarea.

„Este inuman! Nu faci aşa ceva la un câine, apăi la un copil”, a mărturisit mama fetei rănite.

Gestul șocant făcut de polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa, pe trecerea de pietoni. Ce a făcut agentul, imediat după accident
Captură Tv

Care au fost singurele declarații ale polițistul vinovat de accident

Poliţistul va fi cercetat pentru ucidere din culpă, fiind plasat sub control judiciar, după ce a fost audiat. Deși bărbatul avea carnetul și actele în regulă, acesta este vinovat pentru moartea fetiței de 13 ani. Raisa și prietena ei traversau strada regulamentar, conform filmărilor.

După accident, poliţistul a fost luat de colegii lui şi dus la secţie. Nu s-a luat nicio măsură împotriva lui, întrucât agentul nu era nici băut, nici drogat. Potrivit surselor Observator, tânărul nu ar fi dat nicio declaraţie aseară. Singurele lui cuvinte ar fi fost: pur şi simplu am văzut-o pe capotă”, a spus Bogdan Dinu, reporter Observator.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro